Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ce au vorbit William și Harry la înmormântarea bunicului lor. Dialogul a fost descifrat de experții în tehnica citirii pe buze

Specialiştii în tehnica citirii pe buze au descifrat schimbul de replici între prințul William și fratele său, Harry, după încheierea funeraliilor bunicului lor, prințul Philip. A fost prima întâlnire publică a celor doi frați, de când Harry a renunțat la îndatoririle regale. 

de Ana Maria Ghiarasim

la 19.04.2021 , 20:35

  • A fost prima întâlnire publică a celor doi frați, de când prințul Harry a renunțat la îndatoririle regale.

Potrivit imaginilor filmate în timpul funeraliilor, prințul William i-a spus fratelui său că slujba „a fost minunată”- la care prințul Harry a răspuns: ”A fost așa cum a vrut el”.

Cei doi frați au avut un schimb de replici la înmormântare

Frații înstrăinați au fost văzuți discutând amabil câteva minute în timpul înmormântării televizate a prințului Philip, în vârstă de 99 de ani, sâmbătă. Ulterior, ei au petrecut câteva ore împreună cu tatăl lor, prințul Charles, în spatele ușilor închise.

Vezi și

„Da, a fost grozav, nu-i așa”, i-ar fi spus ducele de Cambridge, în vârstă de 38 de ani, fratelui său de 36 de ani, odată ce și-au scos ambii măștile, au declarat cititorii de buze pentru ziarul britanic Daily Express.

Pe acelaşi subiect

„A fost așa cum a vrut el”, a răspuns ducele de Sussex.

Interpretii au spus că William i-a spus mai târziu lui Harry: „Serviciul a fost absolut frumos, ah, și muzica”.

William și Harry nu au mers unul lângă altul în cortegiul funerar

Anterior, William a cerut personal să nu meargă cot la cot cu fratele său mai mic, cei doi fiind separați de vărul lor Peter Philips, fiul prințesei Anne. S-a întâmplat în timp ce frații se îndreptau spre Capela Sf. George de la Castelul Windsor, locația unde soțul Reginei Elisabeta a II-a se va odihni pe veci.

În timpul slujbei, Prinții William și Harry au stat, de asemenea, unul în fața altuia. Ducele de Cambridge s-a așezat lângă vărul său, Peter, în timp ce Harry a ocupat locul de lângă Lordul Snowdon.

"Se spune adesea că înmormântările sunt un moment pentru reconciliere și că este o scenă pe care mulți oameni și-au dorit să o vadă, nu în ultimul rând familia în sine", a declarat Tom Bradby, jurnalist şi un apropiat al familiei regale din Marea Britanie.

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Ce au vorbit William și Harry la înmormântarea bunicului lor. Dialogul a fost descifrat de experții în tehnica citirii pe buze