Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Căţeluşa Sirena, salvată de pompieri şi membri ai marinei după ce a rămas blocată între stânci zile întregi, în Chile

Puţini ar fi crezut că o căţeluşă udă şi neajutorată ar putea supravieţui zile întregi blocată pe stâncile care împrejmuiesc cel de-al doilea râu ca mărime din Chile, situat într-o regiune îngustă, rece şi vântoasă a ţării din America de Sud. Cu toate acestea, pompierii au sărit în ajutorul animalului şi au reuşit să îl salveze, relatează Reuters.

de Iris Duţescu

la 06.01.2023 , 10:06

Sirena Căţeluşa Sirena, salvată după ce a rămas blocată între stânci - Twitter / Reuters

Numită Sirena de către stăpânii săi, căţeluşa neagră, de talie medie, a fost salvată joi dimineaţă, după ce a rămas blocată la gura râului Biobio, aflat la aproximativ 500 de kilometri distanţă de capitala ţării, Santiago de Chile. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Norman Ahumada, căpitanul Portului San Vincente şi Corbeta Litoral, a declarat că operaţiunea de salvare a fost una complexă, din cauza vremii nefavorabile şi a condiţiilor dificile de pe mare. Cu toate acestea, un grup de pompieri şi membri ai Marinei din Chile a reuşit să salveze căţeluşa, la doar o zi după ce localnicii din zona Hualpen au anunţat că Sirena rămăsese blocată între stânci.

Articolul continuă după reclamă

Membrii unei organizaţii pentru cu protecţia animalelor au transportat căţeluşa salvată la o clinică veterinară. După ce va trece prin mai multe examinări, iar starea sa de sănătate va fi evaluată, Sirena va fi dată spre adopţie.

Iris Duţescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Căţeluşa Sirena, salvată de pompieri şi membri ai marinei după ce a rămas blocată între stânci zile întregi, în Chile