Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Când ar putea deveni funcţional Sistemul de Garanţie-Returnare în Republica Moldova: "Suntem inspiraţi de exemplul României"

Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR) ar putea deveni funcţional din ianuarie 2027 şi în Republica Moldova, a anunţat, marţi, secretarul de stat din Ministerul Mediului din Republica Moldova, Grigore Stratulat, la un eveniment de profil.

de Redactia Observator

la 22.10.2024 , 15:57

Când ar putea deveni funcţional Sistemul de Garanţie-Returnare în Republica Moldova: "Fiind inspiraţi de exemplul României" Când ar putea deveni funcţional Sistemul de Garanţie-Returnare în Republica Moldova: "Fiind inspiraţi de exemplul României"

El a precizat că Republica Moldova este, în prezent, în etapa de promovare a SGR, redenumit "sistemul de depozit", în rândul cetăţenilor, producătorilor, comercianţilor şi importatorilor.

"Fiind inspiraţi de exemplul României şi al altor nouă state din Uniunea Europeană, unde SGR este funcţional pentru aproximativ 131 de milioane de oameni, cam 26% din populaţia Europei, de ce să nu fie implementat cu rezultate şi în Republica Moldova?", a afirmat Grigore Stratulat, care a participat la conferinţa "PRIA Environment - Aniversare un an de SGR în România".

Potrivit acestuia, sistemul de depozit va fi creat de comercianţi, producători şi importatori sub forma unei asociaţi obşteşti care va prelua administrarea gestionării deşeurilor de ambalaje. Demnitarul moldovean a precizat că va exista un singur centru de colectare a deşeurilor reciclabile ("cleaning house"), cel mai probabil pe raza municipiului Chişinău, şi se va pune accent pe două tipuri de colectare: manuală şi automată.

Articolul continuă după reclamă

El a precizat că sunt deja câteva companii producătoare de bere care colectează individual ambalajele de sticlă pentru reutilizare.

"Un sistem funcţional şi bine pus la punct schimbă mentalitatea, cultura şi atitudinea socială", a mai spus secretarul de stat. La conferinţa PRIA Environment au participat reprezentanţi ai companiei RetuRO, ai producătorilor, retailerilor, asociaţiilor din domeniu, companiilor de mediu din zonele de reciclare, salubrizare, OIREP-urile, UAT-urile, ADI-urile, precum şi ai autorităţilor centrale.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Obişnuiţi să căutaţi semnificaţia viselor?
Observator » Ştiri externe » Când ar putea deveni funcţional Sistemul de Garanţie-Returnare în Republica Moldova: "Suntem inspiraţi de exemplul României"