Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Procurorul general al Ucrainei şi-a dat demisia. Mai mulţi subalterni au certificate false de handicap pentru a nu fi trimişi pe front

Andrii Kostin, procurorul general al Ucrainei, şi-a dat demisia după un scandal de proporţii ce vizează modul în care s-au făcut recrutările în armata ucraineană, precum şi mobilizarea.

de Redactia Observator

la 22.10.2024 , 18:17

Procurorul general al Ucrainei şi-a dat demisia. Mai mulţi subalterni au certificate false de handicap pentru a nu fi trimişi pe front - Profimedia

Potrivit Ukrainska Pravda, demisia lui Kostin vine în urma unei şedinţe a Consiliului de Securitate Naţională şi Apărare, şedinţă condusă de preşedintele Volodimir Zelenski. Conform sursei citate, preşedintele ucrainean a acuzat că există documente false care atestă dizabilităţi fictive ale unor oficiali de stat.

Scandal uriaş din cauza certificatelor false de handicap

Cu alte cuvinte, unii procurori aflaţi sub comanda lui Kostin sau chiar oficiali de plan secund ai administraţiei ucrainene au obţinut certificate de handicap pentru a evita serviciul mobilizarea în armată. "Procurorul general trebuie să-și asume responsabilitatea politică pentru situația din organele de urmărire penală din Ucraina", a fost mesajul puternic transmis de Zelenski. După câteva minute, Andrii Kostin şi-a anunţat demisia din funcţia de procuror general.

Articolul continuă după reclamă

Ulterior, Kostin a recunoscut că s-au petrecut multe abuzuri şi încălcări ale legii. "În această situație, cred că este corect să-mi anunț demisia din funcția de procuror general.Consider că poziția președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, este absolut corectă în ceea ce privește faptul că nu numai că trebuie anulate toate deciziile ilegale privind acordarea de handicap, pensia corespunzătoare și alte plăți, ci și legi clare, schimbări organizaționale. Sunt recunoscător președintelui Ucrainei și Radei Supreme a Ucrainei pentru încrederea acordată", a declarat Andrii Kostin.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Obişnuiţi să căutaţi semnificaţia viselor?
Observator » Ştiri externe » Procurorul general al Ucrainei şi-a dat demisia. Mai mulţi subalterni au certificate false de handicap pentru a nu fi trimişi pe front