Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cadou de Anul Nou pentru Navalnîi: 15 zile de carceră. De ce i-au stricat gardienii "petrecerea de Revelion"

Opozantul Aleksei Navalnîi, aflat de aproape doi ani în închisoare în Rusia, a relatat într-o comunicare cu avocaţii săi cum a petrecut noaptea de Anul Nou într-o celulă disciplinară, transmite AFP, potrivit Agerpres.

de Redactia Observator

la 09.01.2023 , 18:38

disidentul rus Aleksei Navalnî Cadou de Anul Nou pentru Navalnîi: 15 zile de carceră. De ce i-au stricat gardienii "petrecerea de Revelion" - Profimedia Images (arhivă)

Mesajul publicat luni, apreciat de agenţia citată ca un nou exemplu de înăsprire a condiţiilor de detenţie impuse celui mai cunoscut disident rus, precizează că administraţia penitenciarului a decis să îi aplice o pedeapsă de 15 zile de carceră pentru nerespectarea regulamentului. Concret, Navalnîi susţine că a fost sancţionat pentru că şi-a făcut toaleta de dimineaţă la orele 05.24, cu 36 de minute înainte de momentul prevăzut, 06.00.

"Aşa mi-au stricat planul de a petrece un super-revelion cu un pachet de chipsuri şi o cutie de conserve de saira (peşte de origine japoneză - n. red.) pe care le pusesem deoparte", a scris opozantul. Miezul nopţii l-a găsit împreună cu alţi doi deţinuţi, dintre care unul "psihotic", care "urla". "Una peste alta, sunt mulţumit. Oamenii plătesc pentru a petrece un revelion original, pentru mine a fost gratis", a comentat el cu umorul obişnuit.

Navalnîi a menţionat şi că în ultimele luni este închis de obicei împreună cu un deţinut cu probleme de igienă, care arată ca un "boschetar", dar "acum trebuie numit şoferul de tractor, fiindcă l-am spălat bine, iar asta e meseria lui".

Articolul continuă după reclamă

Opozantul a precizat că administraţia îl obligă pe colegul lui să facă naveta între celulă şi infirmerie, unde se manifestă o epidemie de gripă. "S-ar zice că îl folosesc ca armă bacteriologică, nu e de mirare că e deprimat", a adăugat el, încheind cu "La mulţi ani, sănătate!".

Pe acelaşi subiect

Aleksei Navalnîi, otrăvit cu un agent neurotoxic, riscă ani grei de închisoare

Navalnîi a fost arestat în ianuarie 2021, imediat ce s-a întors din Germania, unde fusese tratat pentru o intoxicaţie cu un agent neurotoxic, pentru care consideră vinovat Kremlinul.

În martie 2022, el a mai primit o condamnare de nouă an de închisoare în regim strict, în urma unor acuzaţii de "escrocherie" pe care le consideră fictive. În octombrie anul trecut, i s-a comunicat că este acuzat şi de alte infracţiuni, pentru care ar putea fi condamnat la încă 30 de ani de detenţie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Cadou de Anul Nou pentru Navalnîi: 15 zile de carceră. De ce i-au stricat gardienii "petrecerea de Revelion"