Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto O unguroaică de 20 de ani a disparut fără urmă, poliția crede că a fost ucisă, dar nu are cadavrul. Neculai Paizan, de 63 de ani, a fost arestat în Londra

Un bărbat pe nume Neculai Paizan a fost acuzat de uciderea unguroaicei Agnes Akom, în vârstă de 20 de ani. Tânăra a dispărut din senin pe data de 9 mai 2021, iar de atunci nu a mai dat niciun semn de viață. Anchetatorii cred că a fost omorâtă.

de Daniel Murărescu

la 24.05.2021 , 12:26

tânără dispărută în Londra Agnes Akom, tânără de 20 de ani dată dispărută - Poliția Metropolitană via Mirror Online

Neculai Paizan, în vârstă de 63 de ani, a fost pus sub acuzare de autoritățile britanice, după dispariția misterioasă a tinerei de origine maghiară. Femeia, cunoscută drept Dora, se mutase în Londra în urmă cu trei ani, iar ultima oară a fost văzută pe data de 9 mai 2021. Două zile mai târziu, apropiații au alertat poliția, care a declanșat o investigație.

Anchetatorii nu au găsit trupul tinerei

Detectivii au analizat imaginile de pe camerele de supraveghere din ziua în care Agnes Akom a dispărut și astfel au ajuns la Neculai Paizan, un posibil cetățean român/moldovean. Informația, însă, nu a fost confirmată de britanici. Marți, pe data de 18 mai, individul a fost arestat, iar astăzi va ajunge în fața magistraților. Speța este una specială, pentru că un reprezentant al poliției a anunțat că trupul victimei nu a fost încă descoperit.

Articolul continuă după reclamă

Detectivii continuă să urmărească toate pistele posibile de anchetă și fac apel la implicarea populației. La momentul dispariției Agnes purta o haină albă din blană artificială, blugi albaștri și pantofi sport de culoare roz. Tânăra are aproximativ 1.70 metri, constituție atletică și păr blond. Poliția metropolitană a anunțat că va continua ancheta, scrie Mirror Online.

Daniel Murărescu Like

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » O unguroaică de 20 de ani a disparut fără urmă, poliția crede că a fost ucisă, dar nu are cadavrul. Neculai Paizan, de 63 de ani, a fost arestat în Londra