Foto Băiețel de 7 ani smuls de lângă fratele lui și sfâșiat până la moarte de câinii unui vecin, în SUA. Fratele a scăpat cățărându-se pe un gard
Un băiețel de șapte ani a fost ucis de o haită de câini din vecini, care l-a smuls la propriu de lângă fratele lui și l-a sfâșiat până l-a lăsat fără viață, pe mijlocul străzii, în Carolina de Sud.
Shamar Sherif Jackson a murit atacat de câinii unui vecin, după ce au reușit să iasă în stradă printr-o gaură făcută în gard. Copilul de șapte ani și fratele lui își plimbau propriul câine, un chihuahua pe nume Remi, când au fost atacați.
„Nu au putut scăpa pentru că erau atât de mulți câini care veneau din direcții diferite”, a spus Carnell Jackson, tatăl celor doi băieți.
Fratele băiatului de șapte ani s-a salvat cățărându-se pe un gard
Bărbatul a povestit că băieții lui au sărit pe un gard, să scape de mușcăturile haitei, însă Shamar s-a dezechilibrat și a căzut la pământ.
- Un căţel şi-a salvat familia dintr-un incendiu îngrozitor, în Marea Britanie. Tatăl şi fiica lui au fost...
- Copil de trei ani, sfâșiat de câinii familiei, după ce a căzut de la fereastra casei, în SUA: ''Inima mea este...
- Tânără mamă, atacată şi ucisă de mai mulţi câini, în timp ce se afla în vizită la nişte prieteni, în...
”În acel moment, unul dintre câini l-a prins și l-a târât înapoi în mijlocul haitei”, a povestit îngrozit bărbatul, potrivit The Sun.
Din fericire, fratele mai mare al lui Shamar a reușit să scape.
Cinci câini adulți și un câine de talie mică, ridicați după atac
Ulterior, cinci câini adulți și un câine de talie mică au fost ridicați de pe o proprietate învecinată locului în care a avut loc atacul. Acum, anchetatorii au început o investigație pentru a afla cum s-a petrecut tragedia.
"Se pare că copilul mic a fost atacat de câini în timp ce se plimba în cartier împreună cu fratele său, care a putut scăpa. (...) Biroul șerifului din județul Marion, împreună cu legistul și controlul animalelor investighează moartea unui băiat de 7 ani în zona Wilbur Road din Marion”, se arată în comunicatul polițiștilor.
Tatăl băieților, în stare de șoc după atac
Șocat de cele întâmplate, tatăl băieților povestește că nici acum nu poate să creadă că fiul lui a murit.
„Nu credeam că voi veni acasă și îl voi găsi pe fiul meu mort. Mă gândesc doar că a plecat undeva și s-a ascuns sau a sărit într-un copac”, a spus el.
Vecinii spun că aceiași câini au scăpat în trecut și au sărit să atace și alți oameni din cartier.
”Locuiesc aici de aproximativ 30 de ani. De aproape 10 ani, toată lumea se plânge de acești câini. Sunt foarte afectat, pentru că și eu am fost atacat de ei”, a spus Rafeaiel Sheppard, un vecin cu familia băieților.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰