Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Austria vrea să scape mai repede de solicitanții de azil. Karl Nehammer ar fi de acord cu extinderea Schengen dacă va fi adoptată o nouă directivă europeană

Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, vrea o nouă directivă europeană pentru reducerea numărului cererilor de azil, potrivit Der Standard

de Redactia Observator

la 24.01.2023 , 15:12

Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner - Profimedia Images

Aceasta ar trebui să permită respingerea solicitanților cu șanse mici sau inexistente de protecție, fără să mai fie nevoie să treacă printr-o procedură de azil, a explicat un purtător de cuvânt al Ministerului austriac de Interne. 

Propunerea face parte dintr-un plan în cinci puncte al Austriei, în care ministrul Karner cerea Comisiei Europene să acționeze în consecință. Duminică, într-un interviu televizat, ministrul austriac a cerut modalități mai simple de respingere a refugiaților. Totodată, vineri, alături de omologul său cipriot, a cerut ca procedurile de azil să se desfăşoare în ţări terţe.

Planul austriecilor, criticat de experții în Drepturile Omului

Articolul continuă după reclamă

Planul austriecilor s-a lovit deja de opoziția experților. Potrivit acestora, solicitarea reprezintă o încălcare a Convenției Europene a Drepturilor Omului. 

Convenția de la Geneva privind statutul refugiaților nu permite acest lucru, a spus expertul constituțional Bernd-Christian Funk, într-un interviu pentru publicația Standard. Nu este posibilă returnarea solicitanților de azil fără efectuarea unei proceduri corespunzătoare, în fiecare caz în parte.

Pe baza Cartei drepturilor fundamentale a UE, o directivă de repatriere este „probabil posibilă din punct de vedere juridic, dar imposibil de realizat din punct de vedere practic”, a explicat Funk. Ce trebuie făcut cu persoanele respinse și cine ar trebui să le asigure repatrierea poate fi stabilită doar cu consensul tuturor statelor membre UE.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Austria vrea să scape mai repede de solicitanții de azil. Karl Nehammer ar fi de acord cu extinderea Schengen dacă va fi adoptată o nouă directivă europeană