Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Au refuzat chimioterapia, tratând leucemia fiicei lor cu acupunctură și vitamina C. Eleonora a murit la 17 ani, părinții au fost condamnați pentru omor, în Italia

Lino Bottaro și Rita Benini au fost condamnați definitiv la doi ani de închisoare pentru omor din culpă, pentru că i-au refuzat fiicei lor de 17 ani, bolnavă de leucemie limfoblastică acută, accesul la chimioterapie. Alegerea familiei a fost ca tânăra să fie tratată după metoda Hamer, doar cu cicluri de cortizon, acupunctură și vitamina C. Din păcate, adolescenta nu a supraviețuit, părinții fiind trași la răspundere pentru moartea fiicei lor.

de Veronica Micu

la 04.04.2023 , 11:32

Și-ar fi împiedicat fiica să aibă acces la terapia adecvată pentru recuperare și nu i-au garantat dreptul de a trăi. Acestea sunt acuzațiile aduse soților Lino Bottaro și Rita Benini, care au fost condamnați definitiv la doi ani de închisoare pentru omor din culpă.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

Cuplului de Padova, asistat de avocata Raffaella Giacomin, i s-a confirmat pedeapsa aplicată atât în prima, cât și în a doua instanță, fiind făcuți răspuzători pentru moartea fiicei lor, Eleonora, care, potrivit medicilor, ar fi avut 80% șanse de vindecare, scrie Il Messaggero. La alegerea familiei, însă, tânăra a fost tratată, pe baza metodei Hamer, doar cu cicluri de cortizon, acupunctură și vitamina C.

Pe acelaşi subiect

Povestea Eleonorei

Totul a început în decembrie 2015, când Eleonora a început să se simtă rău după ce s-a întors de la școală. În zilele precedente avusese febră și dureri osoase. A mers la medicul generalist din Bagnoli di Sopra pentru consult și abia pe 10 februarie 2016, deci cu o lună întârziere de la debutul bolii, a fost supusă unor teste clinice. După câteva ore, a fost diagnosticată cu leucemie și internată la secția de oncologie pediatrică a spitalului din Padova. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Doar că Eleonora a refuzat chimioterapia, o alegere împărtășită de familia ei, adeptă a teoriilor de tratament ale lui Hamer. Pe 26 februarie, fata a părăsit spitalul.

Fără terapie pentru durere și tratată doar cu vitamine

Calvarul Eleonorei are o etapă ulterioară în spitalul din Bellinzona, în Elveția, unde, confruntați cu solicitarea de a recurge la tratamente tradiționale, părinții se opun. La 31 iulie, Eleonora s-a întors în Italia și a fost internată în spitalul din Schiavonia, în zona Padova. 

Fără terapie pentru durere și tratată doar cu vitamine, fata a murit pe 29 august a aceluiași an. În timpul procesului, s-a confirmat ipoteza că Eleonora a fost puternic influențată de părinți să se încredințeze metodei Hamer, ceea ce, în lipsa unei terapii medicale recunoscute, a dus la deces. Procurorul asistent Valeria Sanzari a fost prima care i-a acuzat pe soții Lino Bottaro și Rita Benini. 

Fata nu ar fi avut niciodată propria libertate de alegere a tratamentelor, fiind mereu supraprotejată și "spălată pe creier" de către părinți. 

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Au refuzat chimioterapia, tratând leucemia fiicei lor cu acupunctură și vitamina C. Eleonora a murit la 17 ani, părinții au fost condamnați pentru omor, în Italia