Video Alegeri prezidențiale în Turcia. Erdogan își revendică victoria și se pregătește de cel de-al treilea mandat
Alegeri în Turcia, turul doi de scrutin prezidențial. Peste 50 de milioane de turci au votat astăzi. Urnele sunt închise şi toată lumea aşteaptă rezultatele celor mai importante alegeri prezidenţiale din istoria modernă a ţării. În acest moment, potrivit CNN Turcia, actualul lider, Recep Erdogan, are peste 57% din voturi.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
UPDATE: Erdogan își revendică victoria
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a revendicat duminică după-amiază victoria în turul doi al alegerilor prezidenţiale, în timp ce continuă numărarea voturilor, dar rezultatele parţiale neconfirmate încă de autoritatea electorală şi comunicate de agenţia oficială Anadolu îl dau ca sigur câştigător, transmit agenţiile AFP şi EFE.
Conform acestor rezultate, după numărarea a 99% din buletinele de vot, Recep Tayyip Erdogan a obţinut 52,1% din voturi, iar adversarul său Kemal Kiliçdaroglu 47,9%.
"Naţiunea noastră ne-a încredinţat responsabilitatea de a guverna pentru următorii cinci ani", a spus Erdogan, vorbind în faţa simpatizanţilor săi pe plafonul unui autobuz în faţa reşedinţei sale din Istanbul spre care se îndreaptă o mulţime entuziastă. "Ne vom respecta promisiunile făcute poporului", a asigurat el, remarcând totodată că "aceste alegeri au demonstrat că nimeni nu poate ataca realizările acestei ţări".
- Alegeri în Turcia, al doilea tur de scrutin prezidențial. Erdogan intră ca favorit în cursa care îi poate decide...
- Alegeri în Turcia, al doilea tur de scrutin prezidențial. Ultimele sondaje îl dau cu prima şansă pe Erdogan
- Alegeri în Turcia. Candidatul de pe locul trei, ultranaţionalistul Sinan Ogan, îl susține pe Erdogan în turul doi
Erdogan a mai subliniat că aceste alegeri, precum şi legislativele desfăşurate pe 14 mai odată cu primul tur al prezidenţialelor şi în urma cărora partidul său Justiţie şi Dezvoltare (AKP) şi-a păstrat majoritatea, deşi a pierdut mandate, constituie un dublu eşec pentru CHP, formaţiunea social-democrată a opozantului Kiliçdaroglu.
Liderul turc a mai acuzat partidul CHP şi formaţiunile aliate acestuia că sunt "infiltrate de mişcarea LGBTI", dat fiind că au insistat asupra drepturilor persoanelor gay pentru a se conforma astfel ideilor progresiste occidentale. "Pentru noi familia este sfântă", a subliniat Erdogan.
După această scurtă intervenţie el a plecat spre capitala Ankara, unde va susţine obişnuitul "discurs din balcon" la palatul prezidenţial. Deşi confruntat cu un context nefavorabil dat de inflaţia galopantă, cutremurul din februarie soldat cu peste 50.000 de morţi şi relaţiile tensionate cu Occidentul, care dorea o victorie a lui Kiliçdaroglu, plus erodarea sa la putere, Erdogan şi-a păstrat totuşi un nivel suficient de popularitate care îi permite acum obţinerea unui al treilea mandat prezidenţial.
UPDATE: Diferența dintre Erdogan și Kiliçdaroglu, tot mai mică după numărarea a 90% din voturi
Preşedintele turc în funcţie Recep Tayyip Erdogan conduce cu o diferenţă de peste cinci procente în faţa contracandidatului său Kemal Kiliçdaroglu, după numărarea a peste 90% din buletinele de vot în turul doi al alegerilor prezidenţiale, potrivit rezultatelor parţiale comunicate de agenţia oficială de presă Anadolu, citată AFP şi Reuters. Astfel, după numărarea a 91,55% din buletinele de vot, Erdogan are 52,61% din voturi, faţă de 47,39% Kiliçdaroglu, conform rezultatelor parţiale anunţate de Anadolu.
Între timp şi agenţia de presă ANKA, apropiată de opoziţie şi de Kiliçdaroglu, îl plasează pe acesta în urma lui Erdogan, după ce mai devreme susţinea că politicianul opoziţiei conducea cu circa 51% din voturi, în contrast cu datele oficiale care îi dădeau lui Erdogan un avans de circa 10 procente. Dar acum, potrivit agenţiei ANKA, după numărarea a 90,55% din buletinele de vot, Erdogan ar avea 50,77% din voturi şi Kiliçdaroglu 49,23%.
Şeful agenţiei electorale a îndemnat politicienii şi populaţia la răbdare şi reţinere până la anunţarea rezultatelor finale. Acesta a anunţat şi primele rezultate oficiale parţiale, conform cărora Erdogan conduce cu 54,47% după numărarea a 54,60 % din buletinele de vot. Prezenţa la urne a fost de circa 85%, cu aproximativ două procente sub cea din primul tur desfăşurat pe 14 mai. În pofida unor sondaje care-l dădeau învins sigur, Erdogan, politician islamist-conservator, a fost foarte aproape să câştige alegerile încă din primul tur, obţinând 49,5%, faţă de 45% pentru Kiliçdaroglu, un social-democrat pro-occidental.
UPDATE: Primele rezultate. Erdogan a obținut 57% din voturi
Turul doi al alegerile prezidenţiale din Turcia s-a încheiat duminică la ora locală 17:00, iar primele rezultate arată că preşedintele în funcţie Recep Tayyip Erdogan a obținut 57% din voturi, asta în timp ce contracandidatul său Kemal Kiliçdaroglu a strâns 42% dintre sufragii, conform Anadolu Agency .
Preşedintele turc în funcţie Recep Tayyip Erdogan conduce detaşat în faţa contracandidatului său Kemal Kiliçdaroglu, după numărarea a mai mult de 40% din buletinele de vot în turul doi al alegerilor prezidenţiale, transmite duminică agenţia oficială de presă turcă Anadolu, potrivit AFP şi Reuters.
Erdogan are deocamdată 57,1% din voturi, faţă de 42,9% Kiliçdaroglu. Însă diferenţa dintre cei doi pare că se va strânge pe măsură ce continuă numărarea voturilor.
În acest timp, postul HalkTV, apropiat opoziţiei, vine cu date complet diferite, susţinând că, după numărarea a circa 48% din voturi, Kilicdaroglu ar conduce cu 51%. În pofida unor sondaje care-l dădeau învins sigur, Erdogan, politician islamist-conservator, a fost foarte aproape să câştige alegerile încă din primul tur, obţinând 49,5%, faţă de 45% pentru Kiliçdaroglu, un social-democrat pro-occidental.
UPDATE: S-au închis urnele și începe numărarea voturilor
Secţiile de votare s-au închis în Turcia, votarea a încetat, iar numărarea voturilor a început, în turul doi al alegerilor prezidenţiale, în care reprezentantul opoziţiei Kemal Kilicdaroglu îl înfruntă pe preşedintele în exerciţiu Recep Tayyip Erdogan, relatează Daily Sabah şi Anadolu.
Peste 64.1 milioane de persoane au fost înregistrate la vot, iar peste 1.92 milioane de persoane au votat în străinătate. În total, 191.885 de urne au fost folosite în întreaga ţară.
Turcii şi-au ales noul preşedinte, între Recep Tayyip Erdoğan, candidat la un nou mandat, şi reprezentantul opoziţiei Kemal Kılıçdaroğlu. Ei au votat în străinătate până miercuri. Turul întâi al scrutinului prezidenţial a avut loc în urmă cu două săptămâni, la 15 mai, în paralel cu alegeri parlamentare. Alianţa Poporului a lui Erdogan a obţinut o majoritate în Parlament, după o înfruntare cu Alianţa Nţaiunii, din care fac parte şase partide de opoziţie.
UPDATE: Partidele de opoziție acuză atacuri asupra observatorilor din sud-estul țării
Vicepreşedintele Partidului Republican al Poporului (CHP) din Turcia, partid ce face parte dintr-o alianţă de opoziţie al cărei candidat în alegerile prezidenţiale este liderul acestui partid Kemal Kilicdaroglu, a anunţat că a avut loc un atac asupra observatorilor săi din alegeri în sud-estul ţării, informează duminică dpa.
Özgür Özel de la CHP a scris pe Twitter că observatori electorali ai partidului dintr-un sat au fost bătuţi şi telefoanele lor mobile au fost sparte pentru că ei au obiectat împotriva unor nereguli în procesul de vot. Potrivit acestuia, incidentul a avut loc într-un sat din sud-estul provinciei turce Sanliurfa, iar politicianul CHP Ali Seker a văzut scena.
Informaţia nu a putut fi verificată din sursă independentă.
UPDATE: Recep Tayyip Erdogan le-a cerut oamenilor să se prezinte la urne și să voteze
Președintele în funcție a salutat "puterea" democrației turce."Aceasta este o zi importantă pentru democrația turcă. Toată lumea ar trebui să meargă la vot", a declarat Erdogan, după ce a votat în Istanbul.
Și Kemal Kilicdaroglu a votat, la Ankara, alături de soția sa Selvi Kilicdaroglu. După ce și-a exprimat opțiunea, candidatul opoziției a spus că este plin de speranță.
"Invit pe toți cetățenii să voteze pentru a scăpa de un guvern autoritar. Am încredere că democrația va veni cu siguranță în această țară. Cred că toată lumea va fi liniștită pe străzile acestei țări și va putea critica liber politicienii după alegerile de astăzi", a spus Kemal Kilicdaroglu.
UPDATE: Rezultatele votului la alegerile prezidențiale din Turcia ar putea fi anunțate mai devreme în acest tur de scrutin, față de acum două săptămâni, potrivit președintelui Colegiului Electoral. Ahmet Yener a declarat că numărarea voturilor a durat mai mult pe 14 mai, deoarece sufragiile au inclus 24 de partide politice care au candidat pentru parlament și patru candidați la președinție. Duminică, oamenii au de ales doar între doi candidați, astfel că votul și numărarea sunt de așteptat să dureze mai puțin timp, relatează presa turcă. De asemenea, este posibil ca interdicția de difuzare a anunțării rezultatelor să fie ridicată în jurul orei locale 18:30 (15:30 GMT).
UPDATE: Votul a început în Turcia, în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Secţiile de votare s-au deschis la ora locală 8.00 (şi a României) şi se închid la ora 17.00.
Erdogan intră ca favorit în turul doi prezidențial
Câteva ore îi mai despart pe turci de momentul în care vor afla cine îi va conduce pentru următorii cinci ani. În pragul zilei decisive, cei doi candidaţi au continuat să caute voturi. "Credem cu tărie că vom continua să ne servim naţiunea şi pentru următorii cinci ani" - Recep Tayyip Erdogan.
Declaraţia făcută de Erdogan înainte de aflarea rezultatelor de acum două săptămâni pare să fie confirmată de sondajele de opinie de acum. În schimb, contracandidatul său, Kemal Kilicdaroglu, a cerut oamenilor să voteze pentru a salva Turcia.
Într-un mesaj video, nu a ratat ocazia de a-l critica pe Erdogan. Acuză companiile de telecomunicaţii că i-au blocat încercările de a lua legătura cu jurnaliştii. "Ţara aceasta se destramă din cauza unui laş. Alegerile electorale devin imposibile. Ce vrei de la ţara aceasta, laşule?" - Kemal Kilicdaroglu.
Oamenii par să se fi hotărât deja cu cine votează: Nu promisiunile contează pentru mine, ci onestitatea lui Erdogan. Nu există nimic mai bun decât administraţia sa şi decât el. A fost în fruntea ţării pentru 21 de ani. Este un patriot şi nu vrea să-şi divizeze patria.
Alţii văd în Kilicdaroglu o şansă ca Turcia să devină un loc mai bun: Vreau ca Turcia să se schimbe pentru că acest sistem deja nu mai funcţionează. O poţi vedea în oameni, o poţi vedea în politică, o poţi vedea oriunde. Nu mai funcţionează şi e nevoie de o schimbare.
Candidatul de pe locul trei îl susține pe actualul președinte
Cei doi candidaţi şi-au asigurat deja susţinerea unor politicieni importanţi.
Erdogan se bucură de sprijinul candidatului de pe locul trei, ultranaţionalistul Sinan Ogan, iar Kilicdaroglu este susţinut de Umit Ozdag, politician de extremă dreaptă, cunoscut pentru ideile sale antimigraţie, dar şi de kurzii din Turcia.
Alegeri în Turcia. Erdogan și Kilicdaroglu nu au reuşit să strângă 50% din voturi în primul tur
În primul tur de scrutin din 14 mai, Recep Tayyip Erdogan a obţinut 49,5% din voturi, fiind la mică distanţă de majoritatea necesară pentru a evita un al doilea tur de scrutin, într-un vot văzut ca un referendum asupra regimului său autocratic. Kemal Kilicdaroglu, candidatul unei alianţe de opoziţie formate din şase partide, a primit 44,9% din voturi.
Candidatul naţionalist Sinan Ogan s-a clasat pe locul al treilea, cu 5,2% susţinere, şi a fost eliminat.
Cine este Recep Tayyip Erdogan
La mai bine de 20 de ani de la venirea la putere a lui Erdogan şi a partidului său AKP, acesta speră să îşi prelungească mandatul de cel mai longeviv conducător al Turciei moderne. Performanţa sa remarcabilă din 14 mai, când a reuşit să mobilizeze alegătorii conservatori, a sfidat previziunile privind dispariţia sa politică. Victoria lui ar consolida dominaţia unui lider care a transformat Turcia, remodelând statul secular fondat în urmă cu 100 de ani pentru a se potrivi cu viziunea sa religioasă, consolidând în acelaşi timp puterea în mâinile sale în ceea ce criticii consideră a fi un marş spre autocraţie. Săptămâna aceasta, Erdogan a primit sprijinul naţionalistului de linie dură Sinan Ogan, ceea ce l-a întărit pe actualul preşedinte şi a intensificat provocarea pentru Kilicdaroglu în turul doi. La votul parlamentar din 14 mai, sprijinul pentru AKP-ul lui Erdogan a scăzut cu şapte puncte faţă de cele 42,6 procente pe care le obţinuse la alegerile din 2018, dar, având în vedere că alianţa sa se bucură de o majoritate parlamentară, el a cerut alegătorilor să îl susţină pentru a asigura stabilitatea politică.
Cine este Kemal Kilicdaroglu
Kemal Kilicdaroglu este atât principalul candidat al opoziţiei, cât şi preşedintele CHP, partid care a fost înfiinţat de Mustafa Kemal Ataturk - fondatorul Turciei moderne. El a oferit alegătorilor o platformă incluzivă şi a promis o resetare democratică, inclusiv revenirea la un sistem parlamentar de guvernare şi independenţa sistemului judiciar pe care criticii spun că Erdogan l-a folosit pentru a reprima disidenţa. Cu toate acestea, după 14 mai, retorica sa a luat o turnură dură, adresându-se alegătorilor naţionalişti în încercarea sa de a-l depăşi pe Erdogan şi promiţând să trimită înapoi milioane de refugiaţi sirieni. Partidele prokurde din Turcia şi-au reafirmat sprijinul pentru Kilicdaroglu în turul doi, fără a-l numi, la o zi după ce şi-au exprimat furia faţă de un acord pe care acesta l-a încheiat cu Partidul Victoriei (ZP), de extremă dreapta şi antiimigranţi.
Liderul ZP, Umit Ozdag, a declarat miercuri sprijinul partidului său pentru Kilicdaroglu, într-un potenţial avânt pentru liderul CHP, contracarând impactul sprijinului lui Ogan pentru Erdogan. ZP a obţinut 2,2% din voturi la alegerile parlamentare.
Zi decisivă pentru soarta Turciei
Votul va decide nu doar cine conduce Turcia, o ţară membră NATO cu 85 de milioane de locuitori, ci şi cum este guvernată, încotro se îndreaptă economia sa, în contextul unei crize profunde a costului vieţii, şi forma politicii sale externe. Criticii lui Erdogan spun că guvernul său a pus botniţă disidenţei, a erodat drepturile şi a adus sistemul judiciar sub dominaţia sa, acuzaţie negată de oficiali.
Economia Turciei este, de asemenea, în centrul atenţiei. Economiştii spun că politica oportunistă a lui Erdogan de a avea rate scăzute ale dobânzii, în ciuda preţurilor în creştere, a fost cea care a dus la o inflaţie de 85% anul trecut, iar lira s-a prăbuşit la o zecime din valoarea sa faţă de dolar în ultimul deceniu. Kilicdaroglu s-a angajat să revină la o politică economică mai ortodoxă şi să restabilească independenţa băncii centrale turceşti. În ceea ce priveşte afacerile externe, sub conducerea lui Erdogan, Turcia şi-a sporit puterea militară în Orientul Mijlociu şi în afara acestuia, a creat legături mai strânse cu Rusia şi a văzut relaţiile cu Uniunea Europeană şi cu Statele Unite devenind din ce în ce mai tensionate. Turcia şi Naţiunile Unite au intermediat, de asemenea, un acord între Moscova şi Kiev pentru exporturile de grâu ucrainean, iar Erdogan a anunţat săptămâna trecută o nouă prelungire de două luni.
Milioane de oameni, așteptați să-și voteze viitorul președinte
Peste 64 de milioane de turci sunt aşteptaţi să voteze la aproape 192.000 de secţii de votare, inclusiv peste 6 milioane care au votat pentru prima dată la 14 mai. Există de asemenea 3,4 milioane de alegători din străinătate, care au votat deja în perioada 20-24 mai.
Secţiile de votare din Turcia se deschid duminică la ora locală 8.00 (şi a României) şi se închid la ora 17.00.
Prezenţa la vot la alegerile din Turcia este, în general, ridicată. La 14 mai, prezenţa generală la vot a fost de 87,04%, cu un nivel de 88,9% în Turcia şi 49,4% în străinătate. În conformitate cu regulile electorale, ştirile, previziunile şi comentariile despre vot sunt interzise până la ora locală 18.00, iar presa are libertatea de a relata despre rezultatele alegerilor doar de la ora 21.00. Cu toate acestea, Înaltul Consiliu Electoral poate permite presei să relateze rezultatele mai devreme şi, de obicei, o face. Rezultatele de duminică seară vor apărea probabil mai devreme decât cele din 14 mai, având în vedere simplitatea relativă a buletinului de vot.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰