Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ajutor american de 40 de miliarde de dolari pentru Ucraina, semnat de Joe Biden în timpul vizitei în Coreea de Sud

După mai multe zile de dezbateri și un vot în Senatul, Joe Biden a ratificat proiectul de lege prin care Statele Unite ale Americii oferă un pachet de ajutor în valoare de 40 de miliarde de dolari. Un oficial al Casei Albe le-a transmis jurnaliștilor că președintele a semnat documentul chiar în timpul vizitei la Seul, notează CNN.

de Adrian Popovici

la 21.05.2022 , 16:57

Banii urmează să fie folosiți pentru arme, dar și în scopuri umanitare. Joe Biden a semnat proiectul pachetului de ajutor pentru Ucraina în valoare de 40 de miliarde de dolari. - Profimedia

Consilierul pentru securitate națională Jake Sullivan le-a declarat reporterilor înainte de turneul asiatic al lui Joe Biden că :"Președintele intenționează să semneze proiectul de lege în timp ce el este pe drum, astfel încât să îl poată semna rapid".

Confirmarea că Biden a semnat proiectul de lege a venit în timp ce președintele a participat la o cină de stat cu președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol. Acest pachet de ajutor include fonduri pentru armata ucraineană care urmează să fie folosite pentru achiziționarea echipamentelor militare, dar și finanțarea necesară pentru îngrijirea medicală de care au nevoie combatanții și civilii din această țară.

Cum vor fi folosiți banii din ajutorul aprobat de Joe Biden?

Articolul continuă după reclamă

Banii vor ajuta forțele militare și de securitate națională ale Ucrainei, urmând să fie direcționați către arme, echipamente, instruire, logistică, precum și alte nevoi. O parte din acest pachet, 9 miliarde de dolari, urmează să fie direcționați către refacerea stocurilor americane de arme, în special cele de rachete Stingers și Javelin.

Pe acelaşi subiect

Proiectul de lege include o creștere a finanțării de la cele 5 miliarde de dolari pe care administrația Biden le-a solicitat inițial la 11 miliarde de dolari. În acest fel, Biden poate să trimită echipamente militare și arme Ucrainei din stocurile americane. Legea prevede, de asemenea, 6 miliarde de dolari în cadrul Inițiativei de Asistență pentru Securitate Ucrainei, un alt mod în care americanii pot oferi asistență militară. În acest fel, Casa Albă poate să cumpere arme de la contractori și apoi să le trimită în Europa, fără a folosi rezervele strategice.

3,9 miliarde de dolari urmează să fie direcționate către trupele americane din Europa, finanțarea urmând să acopere costurile legate de trimitere unor noi contingente și pentru instalarea unei noi baterii de rachete Patriot.

În ceea ce privește nevoile umanitare, SUA oferă 900 de milioane de dolari pentru îngrijirea refugiaților, la care se adaugă alte 54 pentru sistemul de sănătate publică din Ucraina, grav afectat în timpul luptelor.

Adrian Popovici Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Ajutor american de 40 de miliarde de dolari pentru Ucraina, semnat de Joe Biden în timpul vizitei în Coreea de Sud