"Ahmat", trupele speciale cecene au luat cu asalt un oraş fantomă. Mariinka, ras de pe faţa pământului de bombardamentele ruseşti
Război în Ucraina. Grupul "Ahmat" al forţelor speciale cecene a lansat o ofensivă în direcţia oraşului Mariinka din Doneţk, în estul Ucrainei, a anunţat Ministerul rus al Apărării, relatează CNN şi Reuters, citate de news.ro.
Miercuri, liderul cecen Ramzan Kadîrov declarase că forţele speciale cecene se pregătesc pentru ofensivă, pe fondul intensificării atacurilor asupra regiunii de frontieră ruseşti Belgorod. "Prieteni, unităţile cecene au primit un nou ordin de redesfăşurare a forţelor lor. Teritoriile Republicii Populare Doneţk devin zona lor de responsabilitate", a declarat Kadîrov pe Telegram. "Conform ordinului, luptătorii unităţilor cecene trebuie să înceapă operaţiunile active de luptă şi să elibereze o serie de aşezări", a anunţat el.
Oraşul Mariinka, acum în ruine, a fost pe linia frontului încă de la începutul invaziei
Oraşul Mariinka, acum în ruine, a fost pe linia frontului încă de la începutul invaziei, luptele corp la corp printre dărâmături continuând aproape zilnic. Armata ucraineană a declarat că există unităţi cecene în diferite puncte de-a lungul liniilor de front din regiunea Doneţk. Kadîrov conduce forţe paramilitare considerabile care, deşi fac parte în mod oficial din structurile de securitate ruseşti, îi sunt personal loiale. În timpul unei vizite la Kremlin, în luna martie, liderul cecen i-a spus lui Putin că forţele sale din Ucraina vor ajuta Rusia "să lupte până la finalul victorios".
Împreună cu grupul de mercenari Wagner condus de Evgheni Prigojin, trupele din Republica rusă Cecenia au fost una dintre principalele forţe motrice ale ofensivei Moscovei în Ucraina. Comandantul forţelor Ahmat, Apti Alaudinov, a declarat joi că forţele sale au fost mutate într-o "altă zonă" în vederea pregătirii unei contraofensive, dar nu a precizat unde se află trupele sau unde se duc.
Spre deosebire de Prigojin, care a atacat în repetate rânduri conducerea militară a Rusiei, liderul cecen Ramzan Kadîrov s-a abţinut în ultima vreme să se facă ecoul criticilor la adresa Ministerului Apărării. De atunci, membrii celor două grupări s-au certat în mod deschis, iar joi unul dintre aliaţii apropiaţi ai lui Kadîrov l-a catalogat pe Prigojin - care tocmai şi-a retras forţele din estul Ucrainei - drept un blogger care ţipă tot timpul că are probleme.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰