Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Statele Unite vor blocarea gazoductului Nord Stream 2 și amenință cu sancțiuni

Administraţia preşedintelui american Joe Biden analizează aplicarea unor sancţiuni suplimentare pentru blocarea construcţiei gazoductului Nord Stream 2 între Rusia şi Germania, care este aproape finalizat, posibil şi împotriva companiei mamă a proiectului, Nord Stream 2 AG, a relatat joi Bloomberg, citând trei persoane apropiate situaţiei, transmite Reuters.

de Daniel Murărescu

la 19.03.2021 , 07:40

Nord Stream 2 Conducte din rețeaua Nord Stream 2 în apropiere de Lubmin, Germania - Profimedia Images

Sancţiunile ar veni sub forma unui raport interimar care ar putea identifica, de asemenea, o companie de asigurări care lucrează cu navele care instalează conducta în Marea Baltică, precum şi alte companii care furnizează nave de sprijin şi materiale pentru proiect, potrivit informaţiilor.

Nord Stream 2 va ocoli Ucraina, fiind posibil să o  priveze de taxe de tranzit valoroase. De asemenea, va creşte dependenţa energetică europeană de Rusia şi va concura cu transporturile de gaze naturale lichefiate din SUA.

Statele Unite amenință cu sancțiuni

Articolul continuă după reclamă

Departamentul de Stat al SUA urmăreşte eforturile de finalizare a conductei Nord Stream 2 şi evaluează informaţiile referitoare la entităţile care par a fi implicate, a declarat joi secretarul american de Stat Antony Blinken.

"Orice entitate implicată în cproiectul Nord Stream 2 riscă sancţiuni din SUA şi ar trebui să abandoneze imediat lucrările la conductă", a spus Blinken într-un comunicat. El a adăugat că administraţia Biden se angajează să respecte legislaţia din 2019 şi 2020 în ceea ce priveşte conducta şi sancţiunile.

sursa: news.ro

Daniel Murărescu Like

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Statele Unite vor blocarea gazoductului Nord Stream 2 și amenință cu sancțiuni