Galerie foto Accidentul aviatic din Tokyo. Piloții avionului Airbus A350 spun că nu au văzut aeronava Pazei de Coastă
Accidentul aviatic din Tokyo. Apar noi detalii după ce avionul Airbus A350 a luat foc pe aeroportul Haneda, în urma izbirii violente cu aeronava Pazei de Coastă. Piloţii avionului Japan Airlines spun că nu au văzut aeronava cu care au intrat în coliziune pe pista de aterizare, a declarat joi pentru France Presse un purtător de cuvânt al companiei aeriene.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
"Nu am putut avea contact vizual (cu avionul Gărzii de coastă nipone), ne-au relatat piloţii. Ei spun că au simţit un impact chiar în momentul în care roţile au atins solul sau erau pe punctul să atingă solul", a explicat purtătorul de cuvânt al JAL, întrebat în legătură cu accidentul soldat cu cinci morţi dintre cei şase ocupanţi ai avionului Gărzii de coastă, un Bombardier Dash 8, potrivit Agerpres.
"Unul dintre cei trei piloţi ne-a spus că a văzut un obiect chiar înainte de impact", a adăugat acesta.
Marţi, la ora 17.47, când la Tokyo se întunecase, avionul JAL516, un Airbus A350, venind de la Sapporo, în nordul arhipelagului nipon, a intrat în coliziune la aterizare cu aeronava de dimensiuni mai mici, care se pregătea să decoleze spre peninsula Noto (centru), afectată de puternicul seism de luni.
Impactul a provocat o explozie impresionantă şi avionul Airbus a luat foc imediat, oprindu-se după câteva sute de metri. Toţi pasagerii şi membrii de echipaj au putut fi evacuaţi în siguranţă înainte ca avionul să fie complet distrus de flăcări. Anchetatori japonezi, francezi, britanici şi canadieni participă la eforturile de a explica acest accident.
- O româncă din Japonia a explicat reacția calmă a pasagerilor din avionul cuprins de flăcări: "Sunt pregătiţi...
- Cauza coliziunii rare dintre cele două avioane pe aeroportul din Tokyo. Discuţiile cu turnul de control dezvăluie...
- "Am asistat la un miracol. E de necrezut". Regula de aur care le-a salvat viaţa celor 379 de pasageri ai avionului...
Cinci dintre cei care se aflau în avionul care aparțineau Pazei de Coastă au murit pe loc.
Regula de aur care le-a salvat viaţa celor 379 de pasageri
Toţi cei 379 de pasageri şi echipajul au scăpat din aeronava Airbus A350. Detaliul care le-a salvat viața ar fi fost faptul că nimeni nu a stat să-și recupereze bagajele din cabină și eu ieșit imediat ce li s-a dat ordinul.
O înregistrare video a arătat cum pasagerii au fost evacuaţi din Airbus-ul A350 în flăcări cu ajutorul unor tobogane de salvare, într-un calm relativ şi aparent fără bagaje de mână, într-o operaţiune salutată ca fiind un "miracol".
Evacuarea a fost o prioritate cheie în materie de siguranţă cel puţin de la mijlocul anilor 1980, când un Boeing 737 al companiei British Airtours a fost cuprins de flăcări pe aeroportul Manchester din Marea Britanie, provocând moartea a 55 de persoane, scrie Reuters. Anchetatorii dezastrului din 1985 au declarat că principala cauză a deceselor a fost inhalarea de fum, ca urmare a întârzierilor în deschiderea uşilor şi a accesului restricţionat la ieşirile de urgenţă.
Cauza coliziunii rare dintre cele două avioane pe aeroportul din Tokyo
Autoritățile japoneze au început miercuri să inspecteze rămășițele carbonizate ale avionului Airbus 350 al companiei Japan Airlines și ale avionului pazei de coastă care s-au ciocnit în Tokyo. Presa locală a relatat că poliția investighează și o posibilă neglijență profesională în acest caz. Compania Japan Airlines a transmis că avionul său a fost autorizat să aterizeze.
Departamentul poliţiei metropolitane din Tokyo anchetează posibilitatea unei neglijenţe profesionale, au relatat mai multe media nipone, inclusiv agenţia Kyodo şi Nikkei Asia; un purtător de cuvânt al poliţiei a confirmat că are loc o anchetă, dar a refuzat să spună dacă aceasta are în vedere o posibilă neglijenţă. "O eroare umană este foarte posibilă", potrivit lui Hiroyuki Kobayashi, fost pilot al JAL şi analist de aviaţie.
În general este permisă intrarea pe pistă a unui singur avion, dar deşi a fost acordată permisiunea de aterizare (pentru Airbus), avionul Gărzii de coastă se afla pe pistă, a explicat acesta.
Ce arată înregistrarea discuţiei cu turnul de control de pe aeroportul Haneda
Înregistrările comunicaţiilor cu turnul de control al aeroportului dezvăluie noi informații. Aeronavei JAL i s-a spus să continue manevrele de apropiere de pista 34R la ora locală 17:43 şi i s-a dat permisiunea de aterizare la 17.45, cu două minute înainte de momentul în care autorităţile afirmă că s-a produs coliziunea pe aceeaşi pistă, la ora 17:47, arată înregistrările controlorilor de trafic disponibile pe liveATC.net. "Liber pentru aterizare 34R Japan Airlines 516", se aude cum spune un controlor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰