Video A plouat cât pentru o lună în Manchester. Sute de case și blocuri au fost evacuate, peste 1.300 de oameni duși în săli de sport
Început de an de coşmar pentru mii de britanici. Oraşe întregi din nordul ţării, printre care şi Manchester, au ajuns sub ape după două zile de ploi torenţiale. Sute de case şi de blocuri au fost evacuate, iar şoferii blocaţi în maşini au fost, cu greu, salvaţi de pompieri.
În două zile, zona metropolitană Manchester a avut parte de precipitaţii cât pentru o lună normală. Case, sedii de firme şi drumuri au fost inundate în urma ploilor torenţiale. Peste 1.300 de oameni au fost evacuaţi de urgenţă şi mutaţi în săli de sport.
"Prima dată s-a întrerupt curentul electric şi am văzut apa, iar mai apoi a început să se inunde şi nivelul apei a urcat tot mai sus. Am apăsat întrerupătoarele, nu era electricitate. Nu curgea apă la robinet. Apoi, ne-am uitat pe fereastră şi am văzut asta", a povestit un britanic.
Zeci de şoferi au avut nevoie de salvatori pentru a ieşi din maşini. Alţii s-au uitat neputincioşi cum parcările s-au umplut de apă.
În oraşul Stockport, râurile au ieşit din matcă, în timp ce în Coventry vântul puternic a doborât cablurile electrice și copacii. Următoarele trei zile se anunţă la fel de dificile. Meteorologii au emis cod galben de ninsori pentru Anglia, Scoţia şi Irlanda de Nord.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰