40.000 de ucraineni, răpiţi de lângă copiii lor şi trimişi la muncă silnică, în Rusia. Acuzaţii grave ale viceprimarului din Mariupol
Viceprimarul din Mariupol lansează acuzaţii îngrijorătoare la adresa Rusiei, după mai bine de o lună de la izbucnirea războiului. Din buncărul unde se adăposteşte de bombardamente, Sergei Orlov a declarat că aproximativ 40.000 de ucraineni au fost capturaţi, despărţiţi de copii şi obligaţi la muncă silnică în Rusia.
Zeci de mii de ucraineni ar fi devenit sclavii forţelor ruse, potrivit unor afirmaţii tulburătoare ale viceprimarului din oraşul-port Mariupol. Oficialul Sergei Orlov susţine că familiile au fost destrămate de soldaţii lui Putin, copiii fiind abandonaţi în Ucraina în vreme ce părinţii au fost trimişi la muncă silnică, în regiuni din Rusia. Militarii trimişi de Moscova ar da buzna în adăposturile civililor, forţându-i pe oameni să-şi părăsească ascunzătorile în 15 minute, sub ameninţarea cu moartea, a povestit el pentru The Sun.
Viceprimarul din Mariupol susţine că 40.000 de civili au fost răpiţi de ruşi
"Am luat legătura cu oameni care ne-au spus tot ce se întâmplă. Sunt trimişi la muncă în Rusia, în pustietate. Este muncă forţată. Trebuie să se supună dacă vor să supravieţuiască. Partea cea mai rea e că ruşii despart părinţii de copii şi scot oamenii din oraş", a declarat Sergei Orlov, viceprimarul din Mariupol. "Sute de copii de la vârsta grădiniţei în sus au rămas în spitale, departe de familiile lor", a continuat el.
Orlov deplânge starea oraşului bombardat de la începutul invaziei ruse. Acesta susţine că militarii taberei adverse percheziţionează la sânge bărbaţii ucraineni, în căutare de documente sau chiar tatuaje care să ateste susţinerea Ucrainei. Cei care sunt consideraţi buni de muncă ar ajunge în taberele de muncă de peste graniţă, inclusiv în Siberia, a precizat viceprimarul ucrainean.
Şi organizaţia ucraineană pentru drepturile omunui ZMINA acuză Rusia de răpiri din rândul civililor. De asemenea, ONU a anunţat că Moscova a răpit cel puţin 36 de civili din Ucraina.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰