Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Tinere, luate de pe băncile facultăţilor şi atrase cu salarii de mii de euro la videochat. Capcana din care mai pot ieşi doar cu traume

Secretele se vând la vedere. E strategia care a scos videochatul în stradă şi a transformat România în cea mai iubită ţară din industrie. Tinerele sunt racolate direct din faţa facultăţilor şi ademenite cu promisiuni tentante. Dar promovarea agresivă ascunde o capcană. În videochat se intră uşor, dar se iese, de multe ori, cu traume.

de Redactia Observator

la 26.10.2021 , 16:22

Într-o intersecţie aglomerată din centrul Bucureştiului, o mașină plasată deloc discret afișează un mesaj deloc subtil. Aşa arată România contradicțiilor. În țara în care dezbatem de ani de zile introducerea educației sexuale în școli, mașini și afișe care promovează industria videochat împânzesc marile oraşe. 

Radu Umbreș, antropolog: Am văzut și eu toate acele mașini parcate în locuri strategice, pe lângă universități, pe lângă cămine o strategie de marketing destul de bine gândită. Îți arată foarte clar uite, vrei mașina asta, acest SUV? Iată numărul de telefon.

Jeni Chiriac, psiholog: Nimeni nu te forțează dar atâta timp cât ți se spune să câștigi 1000-2000 de euro lucrând 4 ore pe zi atunci când esti asaltatată, subliminal, în fiecare zi, picătura chienzească vine si încet încet paharul constiinței tale se umple, si ideea vine ca si cum îți aparține.

Vezi și

Videochat-ul, o adevărată fabrică de făcut bani

Pe acelaşi subiect

Strategia funcţionează. Peste 100 de mii de modele din România au renunţat la orice altă carieră în favoarea videochatului.  La nivel mondial, clienţii sunt de ordinul a peste 100 de milioane. Adică 5 din 100 de ulilizatori de internet accesează platformele de videochat. 

Model videochat: "Bineînțeles că impactul financiar este unul dintre motive, dar în același timp o fac și ca să mă regăsesc, pentru că vorbind foarte mult cu alte persoane, începi să te cunoști pe tine, să vezi ceea ce îți place, ceea ce nu îți place, începi să relaționezi altfel"

Motivul pentru care România bate record după record ar putea fi, spun antropologii, și iluzia unei victorii în războiul sexelor. "Probabil că este una dintre puținele meserii în care femeile câștigă mult mai mult decât bărbații, unde de obicei în societatea noastră este mai repede invers", Radu Umbreș

antropolog​.

Oana Băluţă, politolog: Să ne mirăm de faptul că femeile predominant intră pe piața muncii și vând servicii sexuale, vând trup? Vând frumusețe? Nu.

Dar gustul puterii, strălucirea vieții fără program şi sumele mari de bani promise umbresc riscurile la care se pot supune fetele pe termen lung, spun psihologii. 

Jeni Chiriac, psiholog: E vorba de persoane care la un moment dat nu se mai bucură de același succes simt că nu se pot integra simți că nu mai vorbești aceeași limbă cu ceilalți, nu te integrezi, nu aparții 

pentru că la un moment dat se termină și eu trebuie să am un viitor.

Un viitor care de multe ori e prins în ghearele trecutului. Videochatul vine la pachet cu o etichetă socială care dispare greu sau niciodată. "Munca aceasta este însoțită de stigmă, socială, de stigmă public, la fel ca orice alt fel de muncă sexuală, chiar dacă este reglementată într-o manieră favorabilă protecției drepturilor persoanelor care fac această muncă", spune Oana Băluţă, politolog.

Radu Umbreş, antropolog: Oamenii deseori vor și să arate cât de morali sunt, și ce virtuți au și atunci când comentează sau blamează aceste femei se erijează pe ei înșiși într-o formă de instanță morală, iată ce persoană curată, morală sunt eu, eu nu aș face niciodată așa ceva, pentru oricât de mulți bani. Ce femei pierdute sau murdare.

Model videochat: Ce zic ceilalți e nimic. Nu au de ce să mă judece pentru deciziile mele și eu ca om nu m-am schimbat, că nici banii pe care i-am făcut nu m-au schimbat ca persoană în niciun fel

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Exclusiv Observator » Tinere, luate de pe băncile facultăţilor şi atrase cu salarii de mii de euro la videochat. Capcana din care mai pot ieşi doar cu traume