Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Viaţa după potop, drama românilor sinistraţi în Valencia. "Nu mă gândeam în viaţa mea că în Spania se întâmplă aşa ceva, să nu primeşti ajutor imediat"

La trei săptămâni de la furtuna secolului în Spania, mii de oameni, printre care şi români, sunt încă sinistraţi. În apropiere de Valencia, merg prin nămol cu orele şi traversează râurile pe poduri improvizate. Drumurile au fost spulberate de şuvoaie, armata nu face faţă atâtor cereri de ajutor, iar revolta localnicilor creşte. O familie de români a povestit pentru Observator cât de grea este viaţa după ce au supravieţuit potopului. 

de Redactia Observator

la 21.11.2024 , 19:39

În fiecare zi, Alina îşi ia copiii de mână şi începe o nouă aventură. Ca să ajungă la şcoala din oraş, românca şi vecinii ei merg jumătate de oră cu maşina pe drumuri de pământ întinse chiar de ei. Abandonează vehiculele pe câmp, îşi pun cizme de cauciuc, traversează râul şi mai merg încă 30 de minute pe jos.

"Vecinii au improvizat o punte ca să putem trece. Eu fac trei drumuri pe zi, o oră dus, o oră întors, şi aşa de trei ori. Apa are în unele locuri un metru adâncime, în alte locuri doi, şi în alte locuri 50 de cm sau 20", a declarat Alina, româncă stabilită în Spania. 

Viaţa după potop

Vezi și

Drumul improvizat traversează câmpuri care aduc aminte de potopul de luna trecută - sunt pline cu rămăşiţe de mobilă şi cadavre de animale. La şapte kilometri de Valencia, la periferia oraşului Torent, furtuna a curmat cel puţin 11 vieţi şi a distrus case, maşini şi şosele. 

Pe acelaşi subiect

Imaginile filmate în acelaşi loc înainte de inundaţiile fără precedent arată de parcă ar fi din altă ţară. O lună mai târziu, puţinele drumuri care au scăpat de distrugeri sunt pline de nămol, impracticabile. 

Furtuna i-a lăsat pe localnici fără apă şi electricitate. Abia după patru, cinci zile, au primit ajutoare de la voluntari şi comunitatea românească. Sinistraţii sunt şi acum furioşi pe autorităţi - le acuză că i-au lăsat în voia sorţii.

"Nu mă gândeam în viaţa mea că în Spania se întâmplă aşa ceva, să nu primeşti ajutor imediat. Trecea elicopterul cu militarii şi de cinci ori pe zi. Atât, treceau să vadă cum este!", a declarat Alina, româncă stabilită în Spania.

"Guvernul stă şi două, trei luni fără să facă nimic, iar noi suntem izolaţi. Cum vom ieşi de aici dacă vom avea o urgenţă? E foarte ruşinos!", spune un spaniol.

Furtuna din octombrie a luat 127 de vieţi, dintre care 120 în regiunea Valencia. Printre victime sunt şi nouă români. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Exclusiv Observator » Viaţa după potop, drama românilor sinistraţi în Valencia. "Nu mă gândeam în viaţa mea că în Spania se întâmplă aşa ceva, să nu primeşti ajutor imediat"