Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cum a schimbat Charles al III-lea fața satului săsesc Viscri: "O făcut numai bine prințul ăsta. Vin turiști, mii, e plin"

Pentru întreaga planetă e Charles al III-lea, regele Angliei. Pentru câţiva români e vecinul de vis a vis, domnul simpatic şi prietenos pe care îl poţi întâlni  la un ceai sau la plimbare, pe uliţa satului. E Charles de la Viscri. Omul care a arătat lumii unde e acest sat din inima Transilvaniei. Iar pe noi ne-a învăţat cum să îl iubim şi cum să avem grijă de el. Viscri e azi o comunitate cosmopolită, în plină dezvoltare, cu oameni tineri şi planuri îndrăzneţe. Aceasta e povestea satului, într-un reportaj de Mădălina Iacob şi Gabi Crişan. 

de Mădălina Iacob

la 02.05.2023 , 19:47

În anii trecuți, cam pe vremea asta, Charles avea deja biletele de avion cumpărate cu destinația România. La sfârșitul lui Mai era la Viscri, că să trăiască frumusețea locului, exact ca în aceste imagini. Aşa era şi atunci când prințul de Wales a ajuns prima dată la Viscri, acum mai bine de 25 de ani, şi n-ar mai fi vrut să plece niciodată. 

Regele Charles: Am văzut cu ochii mei ceea ce ştiam că e unic, dar m-am convins că e cu adevărat special. 

Un sat desprins din povești, cu oameni simpli, clădiri tradiționale şi un peisaj netulburat de nimic. Prințul a ales casa de la numărul 163. 

Vezi și

Mădălina Iacob, reporter Observator: Camera cea bună este camera în care a dormit prima oară Majestatea Sa, aici la Viscri. Este locul în care se țineau cele mai importante evenimente din familie, iar patul are o saltea din paie cerută special de Majestatea Sa.

Pe acelaşi subiect

Totul arată de parcă tanti Sară, fosta proprietară, trebuie să sosească acasă dintr-o clipă în alta. 

Mădălina Iacob, reporter Observator: Camera cea mică era folosită înainte pe timp e iarnă, pentru că se încălzea mai repede. A fost păstrat aici și godinul. Iar blidarul din spatele meu are o ușa în perete, care era înainte seiful sășilor.

Când nu era acasă, la Viscri, Charles lăsa întotdeauna cheia la câte un vecin

Pentru cei care ar fi vrut să viziteze ori să doarmă, o noapte, două, la el în dormitor. 

Mădălina Iacob, reporter Observator: Viscri nr 163, este numărul celei mai vizitate case de aici din sat. Și locul în care turiști din toată lumea aleg să facă cele mai multe fotografii.

Narcis şi Liliana fac şi ei poze şi se minunează. Cum de noi n-am fost în stare să vedem frumusețea acestui loc înainte să ajungă Charles aici? 

Narcis Bran: E ceva de nedescris, e fantastic, e liniște, prea multă liniște, mă deranjează. Chiar mi-aș dori când termin cu jobul să mă retrag aici.

Nu e singurul care gândește asta. Viscri e azi o comunitate în schimbare, cosmopolită, surprinzătoare și în plină dezvoltare.

Faceți cunoștință cu Alexandra și Stefano. Oamenii care au adus la Viscri mirosul de pizza și conceptul de La vitta e bella. 

Alexandra Sima: Am plecat în Italia, am stat până în 2020 când ne-am mutat, am venit în vacanță cu Stefano, cu soțul meu, italian, și practic m-a convins să mă întorc în Viscri, eu l-am adus în vacanță și el m-a adus de tot. 

Viscri nu mai era deloc satul vechi și prăfuit pe care Alexandra îl lăsase în urmă. Ci locul ales inclusiv de prințul Charles pentru a trăi aici, fie și numai câteva zile pe an.  

Alexandra Sima: Primul job de când m-am întors în țară și în satul meu natal a fost la casa prințului, unde ne ocupăm de turiști, fiind casă de oaspeți, se închiriau camere, inclusiv apartamentul, camera unde a dormit prințul, care era cea mai căutată. 

Satul Viscri are grup de WhatsApp și toată lumea muncește - unii fac dulceață, alții ciorapi de lână

Unii au pensiuni, alții restaurante. Nenea Imre se ocupă de plimbările în aer liber. 

Imre, căruţaş: Ce-o făcut o făcut numai bine prințul ăsta pentru satul Viscri. Păi, uitați, a ajutat cu canalizarea și cu apă curentă. Și satul, vin turiști, mii, e plin, în luna lui august e full satul, autocare, mașini, plin, plin.

Dacă ar fi să schimbe ceva din viaţa lor de acum, sătenii ar interzice accesul maşinilor în sat. În lunile de vară, numărul locuitorilor e şi de cinci ori mai mare. Turişti care vin aici sperând că se pot întâlni, fie şi întâmplător, cu prinţul. Katherine, artistă americană, stabilită la Londra, a îndrăznit să viseze mai mult. Să ia ceaiul cu Charles. Dorinţa i s-a împlinit acum 4 ani. 

Katherine: Eu, recunosc, am fost destul de tăcută la masă şi timpul s-a scurs iar pentru că eu îi pregătisem un dar, i-am spus '"Majestate, am un cadou." Iar el a zis "Pentru mine?" A fost aşa de drăguţ.

După care au mai stat puţîn la poveşti iar prințul a plecat. Katherine, nu. Anul trecut, la Viscri, s-au reîntâlnit.  

Katherine: Și-a adus aminte de mine. Nu ştiu, poate că doar a spus-o aşa. Şi i-am spus că m-am căsătorit, am adus pe lume un copil, şi acum locuiesc aici. Iar el a spus "Wau, e incredibil!" 

E incredibil cum Viscri a schimbat viaţa unor oameni pentru totdeauna. 

Mădălina Iacob, reporter Observator: Nu e om în Viscri care să nu-l fi zărit măcar o dată aici pe uliță din sat pe Regele Charles al III-lea. E un om cald, așa îl descriu toți cei care au dat mâna cu Majestatea Sa. Și îl apreciază cel mai mult pentru că a dus vestea în toată lumea că Viscri e un loc care merită vizitat. La pas, aşa cum a făcut şi Majestatea Sa din 1998 și până astăzi.

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Exclusiv Observator » Cum a schimbat Charles al III-lea fața satului săsesc Viscri: "O făcut numai bine prințul ăsta. Vin turiști, mii, e plin"