Video Cosmina şi-a dat frâu liber visului din copilărie şi acum face anual 100.000 de euro, deşi nimeni nu îi dădea vreo şansă: "Se câştigă grozav"
Uneori, în spatele unui business de succes, e doar o mare pasiune. Şi atât. Nu contează că nu te pricepi la afaceri, ori că nu ai bani, ori că ce faci tu nu prea se caută pe piaţă. La un business făcut din pasiune sunt alte lucruri care ies pe plus. Pentru exemplificare, avem o poveste adevărată. Despre o regizoare îndrăgostită de pălării. Atât de îndrăgostită încât a renunţat la meserie şi a deschis un atelier. Acum, din micul ei magazin pleacă în lumea largă zeci de mii de pălării. Care duc mai departe povestea unui business jos pălăria.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
De vreo 5 ani mă pregătesc pentru această întâlnire. De când mi-am comandat prima mea pălărie fără să am habar cine o face. Cinci pălării mai târziu, curiozitatea şi meseria m-au adus aici. În faţa unei clădiri, colţ cu Mântuleasa. Nu are nici firmă, nici vitrină, dar atelierul e uşor de găsit. La fereastră, printre pălării, e creatoarea lor, Cosmina. La masa de lucru e Horia, jumătatea ei de afacere şi de familie. Iar dincolo de ei ni se dezvăluie o lume fascinantă, creată dintr-un vis şi o mare pasiune.
Cosmina Nicolescu, antreprenor: L-am putea numi un cuib. În primul rând că e facut din multe paie. Păsările îşi fac cuib din paie, eu am un cuib din paie împletite manual, de la noi, din Transilvania o pălărie este construită ca un cuib pentru cele mai deştepte gânduri ale celor mai frumoase doamne.
Visul Cosminei, devenit o realitate
Ea este Cosmina Nicolescu. Un pălărier de modă veche într-un atelier de modă nouă, în care musafirii sunt "trataţi", de la intrare, cu dulceaţă de trandafir. Şi apoi, provocaţi să probeze pălării, cele mai neobişnuite pălării, şi să le asculte poveştile. Povestea Cosminei începe cu o pălărie roşie. Avea şase ani când a purtat-o prima dată. Apoi, prin clasa a 10-a făcut una cu mâna ei.
- Imagini exclusive filmate de Observator pe epava navei You Xiu, de pe fundul Mării Negre. Urmările uneia dintre...
- Fenomenul drogaţilor din zona Unirii. Localnicii sunt terorizați: "Sparg apartamente, fură din buzunare, nu mai...
- Reporterii Observator au dus la analize de laborator untul și nelipsitul lapte de vacă din piețe. Rezultatele sunt...
Cosmina Nicolescu, antreprenor: Trebuia să pregătesc un cadou pentru cea mai bună prietenă şi m-am gândit că cel mai bun lucru din lume este să fac ceva de mâna mea şi ar fi grozav să îi fac o pălărie pot să spun că nu a ieşit prea grozav dar până la urmă era o capodoperă. Am facut o pălărie roşie şi apoi nu m-am mai putut opri. Am inceput să vând pălării când eram în clasa a 10-a.
De la regizor de film, la meşter de pălării
Dar când a venit vremea să se facă ceva atunci când va fi mare, s-a gândit, totuşi, la o meserie mai sigură.
Cosmina Nicolescu, antreprenor: Eu am făcut regie film, ceea ce înseamnă şcoala superioară de pălării.
Timp de 19 ani a lucrat prin diverse televiziuni, ca regizor. Dar nicio clipă nu s-a oprit din făcut pălării. Până când a devenit tot mai greu cu două meserii. Era prin 2007. Aşa a construit, de la zero, un atelier şi o afacere pe care mulţi o vedeau falimentară din start. Pentru că în business, se spune, prima regulă e să produci ceva ce se caută.
Cosmina Nicolescu, antreprenor: Îţi garantez, pun mâna în foc, jur pe toate cărţile sfinte, că vei găsi oameni care să simtă că acel lucru este sincer şi au nevoie de asta.
Flerul ei de regizor nepriceput la afaceri a funcţionat. Susţinută de soţul ei, fotograf, molipsit şi el de pălării. Şi de o pasiune care n-a avut niciodată nevoie de diplome sau certificate de specializare.
Cosmina Nicolescu, antreprenor: Recunosc cu mâna pe inima şi pălăria jos, că nu am făcut cursuri, am stat pe lângă diverşi pălărieri, şi am furat, am experimentat, am greşit de mii de ori şi greşesc în continuare.
Mii de clienţi lunar
În fiecare lună, din atelierul ei pleacă mii de pălării în toată lumea. Însoţite de un mesaj, scris de mână.
Cosmina Nicolescu, antreprenor: Sunt un hârciog sentimental, primesc fotografii de peste tot din lume, absolut senzaţionale, din vacanţe, e foarte plăcut să ştiu că am fost în atâtea. Absolut în toată lumea, din Hong Kong până în America. Sunt mirese care au purtat pălărie de fedora alba la nunţile lor spectaculoase cu herghelii de cai în Arizona.
Vine, aşadar, logic întrebarea dacă se câştigă bine din această afacere.
Cât ajunge să câştige Cristina cu afacerea sa
Cosmina Nicolescu, antreprenor: Se câştigă grozav. Se câştigă absolut senzaţional. Câştigul meu cel mai important , grozav, minunat, este faptul că mă întâlnesc cu oamenii.
Câştigul în bani ajunge, într-un an bun, şi la 100 de mii de euro.
Cosmina Nicolescu, antreprenor: Sunt şi alţi câţiva oameni care trăiesc din această afacere, să îi spună afacere. În limba română - a facere. Este un substantiv care porneşte de la verbul principal care înseamna a schimba lumea.
Cu fiecare pălărie, Cosmina asta face. Schimbă lumea. De mai bine de 15 ani, dansează cu graţie în lumea afacerilor. Ca ea mai sunt aproape 2 milioane de români care lucrează în microîntreprinderi şi firme mici.
Ce visuri are Cosmina în continuare
Cosmina Nicolescu, antreprenor: Nu aş spune că este greu să fii un mic antreprenor în România, dimpotrivă. Desigur, în alte părţi eşti mai sprijinit, ai un răsfaţ, ai o catifea pe care să cazi, nu primeşti multe uşi trântite în nas.
Asta a făcut-o, uneori, să îşi imagineze cum ar fi să pună câteva pălării într-o geantă şi să plece în lume. Să caute alt cuib, cum ar veni.
Cosmina Nicolescu, antreprenor: Aş vrea să deschid un magazin într-un mic oraşel din Toscana care se numeşte Pitigliano.
Dar oriunde ar fi, în lumea asta mare, Cosmina va fi mereu fata care a îndrăznit să viseze frumos undeva, într-un mic atelier din Bucureşti, colţ cu Mântuleasa.
Cosmina Nicolescu, antreprenor: În continuare sunt regizor, dar sunt regizor de pălării.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰