Video Zeci de turiști blocați la cabana Capra, lovită de avalanșă noaptea trecută. Pompieri din patru județe intervin cu șenilatele pentru a-i evacua
Aproximativ 60 de persoane au rămas izolate, duminică, la cabana Capra din Munţii Făgăraş, în urma avalanşei care s-a produs sâmbătă seară. Poliţia judeţeană Argeş transmite că drumul care duce către cabană este închis încă din 30 octombrie, situaţie semnalizată prin indicator şi barieră, iar în aceste condiţii poliţiştii anunţă că vor veridica modul în care turiştii au ajuns la cabană şi vor da amenzi dacă se va constata că restricţia a fost încălcată.
Mai multe autoturisme şi aproximativ 60 de persoane sunt izolate, duminică, la cabana Capra din Munţii Făgăraş, conform Poliţiei județene Argeş, care transmite că „autorităţile cu atribuţii în domeniu sunt la faţa locului, pentru a lua măsurile necesare, în vederea evacuării persoanelor”.
Pompierii intervin cu şenilate pentru evacuarea turiştilor blocați la cabana Capra, lovită azi noapte de o avalanșă
- Cabană din Făgăraș, lovită de o avalanșă puternică. Valul de zăpadă a acoperit mașinile turiștilor și a...
- Meteo: 28 de județe, sub cod galben de viscol și vânt puternic, până luni seară. ANM anunță temperaturi de...
- Vremea rea a făcut prăpăd în țară. Pompierii din Arad au intervenit pentru a îndepărta copacii doborâți de...
Poliţiştii precizează că DN 7C – Transfăgărăşan, care este drumul care duce către cabană, este închis traficului, de la kilometrul 104, încă de la data de 30 octombrie 2022, acest aspect fiind semnalizat prin indicatoare de-a lungul drumului, dar şi prin indicator şi barieră, la kilometrul 104. Porţiunea de drum cuprinsă între kilometrul 104 (Piscu Negru – jud. Argeş) şi kilometrul 130,8 (Bâlea Cascadă – jud. Sibiu) este închisă 8 luni pe an.
„Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş vor verifica modalitatea prin care persoanele respective au ajuns la cabană, iar dacă vor fi constatate abateri de la normele rutiere, se vor lua măsurile legale în consecinţă”, se mai arată în comunicatul IPJ Argeş.
Șoferii care au urcat la cabană ar putea fi amendați
Dacă şoferii care se află cu maşinile la cabana Capra au încălcat interdicţia de a circula pe Transfăgărăşan iarna, ei pot primi amenzi cuprinse între 870 şi 1160 de lei, respectiv 6-8 puncte de penalizare, dar şi suspendarea permisului de conducere pentru 60 de zile. Pompieri din patru judeţe - Argeş, Olt, Dâmboviţa şi Vâlcea, intervin cu şenilate pentru evacuarea turiştilor. Ei vo fi coborâţi, în primă fază, la o unitate de cazare situată mai jos decât cabana Capra. La faţa locului a fost trimisă o autofreză de zăpadă multifuncţională şi au fost trimise două microbuze, dar şi ambulanţe.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰