Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Zeci de cetăţeni străini, prinşi când încercau să treacă ilegal în Ungaria, la Nădlac II. 19 dintre ei, ascunşi într-un camion

Poliţiştii de frontieră din judeţul Arad au depistat 23 de cetăţeni străini care încercau să treacă ilegal în Ungaria, 19 dintre ei fiind ascunşi într-un camion.

de Redactia Observator

la 06.07.2023 , 11:43

- Poliţia de Frontieră

"În data de 05.07.2023, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român în vârstă de 23 de ani. Tânărul conducea o autoutilitară înmatriculată în România şi se deplasa fără încărcătură pe ruta România - Franţa. În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit al mijlocului de transport, în urma căruia poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă, 19 cetăţeni străini", se arată într-un comunicat transmis joi de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea.

Conform aceleiaşi surse, cele 19 persoane au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că este vorba de cetăţeni din diverse state (Bangladesh, India, Pakistan, Egipt şi Siria), cu vârste cuprinse între 19 şi 42 de ani, intraţi legal în România în baza documentelor personale.

"Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărşand au observat, în timpul desfăşurării activităţilor specifice de supraveghere a frontierei de stat, la aproximativ 200 de metri de linia de frontieră, patru persoane care se deplasau pe jos. S-a procedat la deplasarea către locul unde se aflau cetăţenii, iar deoarece aceştia nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduşi la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetăţeni din Pakistan şi Egipt, cu vârste cuprinse între 25 şi 30 de ani, intraţi legal în ţara noastră", se mai menţionează în comunicat.

Articolul continuă după reclamă

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de migranţi, respectiv pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Zeci de cetăţeni străini, prinşi când încercau să treacă ilegal în Ungaria, la Nădlac II. 19 dintre ei, ascunşi într-un camion