Document Zborurile lui Iohannis, desecretizate de Bolojan. 3.5 mil de lei cheltuiţi doar pe călătoria în Africa
Administrația prezidențială a desecretizat, marți seara, costurile pentru zborurile președintelui Klaus Iohannis din perioada ianuarie 2015-februarie 2025.
Klaus Iohannis a avut, în cele două mandate, 193 de zboruri, potrivit documentului trimis de Administrația Prezidențială. Cea mai scumpă deplasare a fostului președinte Klaus Iohannis cu o aeronavă privată a fost în 2023, Japonia și Singapore, când Adminstrația Prezidențială a plătit peste 7 milioane de lei, potrivit datelor declasificate.
Costurile zborurilor din ultimii 10 ani
Astfel, costurile în 2015 au fost de 6,61 milioane lei, în 2016 de 5,2 milioane lei, în 2017 de 5,6 milioane de lei, 4,9 milioane de lei în 2018, iar în 2019 de 9,34 milioane de lei.
În al doilea mandat Administrația Prezidențială a plătit pentru zborurile cu avioane private folosite pentru deplasările oficiale 3,17 milioane de lei în 2020, 7,04 milioane de lei în 2021, 13,7 milioane de lei în 2022, 36,5 millioane de lei în 2023 și 20,9 milioane de lei în 2024.
- Reacţiile liderilor politici după desecretizarea cheltuielilor lui Klaus Iohannis. Crin Antonescu: A ieşit urât...
- Trump, despre candidatura lui Iohannis la NATO: "Nu l-am plăcut, nu am fost fericit cu el"
- Bolojan anunţă desecretizarea cheltuielilor pentru deplasările lui Iohannis: Vor fi făcute publice în câteva zile
- Bolojan, despre anularea alegerilor: "Unii au perceput-o ca pe o criză, dar a fost o situație excepțională,...
- Prima apariție publică a lui Klaus Iohannis, după ce a plecat de la Cotroceni
În 2025 Klaus Iohannis a avut o singură deplasare, în Belgia, pentru care a cheltuit 685.000 de lei pentru deplasarea cu un avion privat.
Cele mai multe deplasări au fost făcute în 2023, când a avut 26 de deplasări.
Iohannis, criticat de-a lungul anilor pentru călătoriile externe
Președintele Klaus Iohannis a fost criticat pentru cheltuielile semnificative asociate deplasărilor externe din timpul mandatelor sale. Criticile s-au concentrat pe creșterea constantă a cheltuielilor pentru deplasări externe de-a lungul celor două mandate ale președintelui.
De asemenea, unele dintre aceste vizite, precum turneele din America de Sud și Africa, au fost considerate controversate și au generat dezbateri publice cu privire la oportunitatea și costurile lor. În plus, Administrația Prezidențială a fost criticată pentru lipsa de transparență în detalierea acestor cheltuieli, invocând clasificarea informațiilor ca motiv pentru nepublicarea detaliilor financiare.
Aceste aspecte au alimentat nemulțumiri în rândul publicului și al unor politicieni, care au considerat cheltuielile excesive și nejustificate în contextul economic actual.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰