Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Viaţă curmată la doar 21 ani, pe un drum din Tulcea. Un tânăr a murit pe loc, în mașina zdrobită de un copac

Un tânăr de 21 de ani și-a găsit sfârșitul, noaptea trecută, în urma unui cumplit accident rutier, în județul Tulcea. Din primele date, mașina pe care o conducea băiatul a ieșit de pe carosabil și a lovit violent un copac de pe marginea drumului. 

de Redactia Observator

la 27.05.2023 , 11:46

- IPJ Tulcea

Tragedia s-a produs pe DJ 222, în Tulcea.

Șoferul tulcean a murit pe loc

Potrivit polițiștilor tulceni, tânărul a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe șosea și s-a izbit violent de un copac. Impactul a fost fatal pentru șoferul de 21 de ani.

Articolul continuă după reclamă

"În noaptea de 26/27 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tulcea au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DJ 222.

Din primele verificări efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, un tânăr de 21 de ani, din județul Tulcea, care conducea un autoturism pe DJ 222, la km 3+850, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un arbore. Echipajul medical prezent la fața locului a efectuat manevrele de resuscitare tânărului de 21 de ani, însă, din nefericire, acesta a fost declarat decedat", au transmis reprezentanții IPJ Tulcea.

Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Viaţă curmată la doar 21 ani, pe un drum din Tulcea. Un tânăr a murit pe loc, în mașina zdrobită de un copac