Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Valul 5 loveşte şi în şcoli: mii de elevi s-au infectat deja. Şcolile, în continuarea fără teste rapide

Nici nu a început bine semestrul al doilea, că mii de elevi s-au şi infectat. Numai în Timiş, 400 de copii au fost confirmaţi pozitiv. Testele rapide nu au ajuns încă în şcoli şi nici nu vor fi distribuite mai repede de două săptămâni. Cu toate acestea, unii profesori le cer părinţilor să le cumpere şi să îşi verifice copiii acasă de două ori pe săptămână.

de Redactia Observator

la 17.01.2022 , 20:31

Aşa a început semestrul al doilea pentru aproape 3 milioane de copii de şcoală şi de grădiniţă. Profesorii le-au prezentat regulile de la prima oră. La această şcoală din Capitală, sunt bolnavi acum doi colegi din aceeaşi clasă. "Transmitem către DSP informarea vizavi de contacţii copiilor bolnavi, urmând să apară cel de-al treilea caz. Abia atunci se pot suspenda cursurile la clasa respectivă. Sunt acasă cei doi, cei vreo 5 contacţi, încă câţiva copilaşi pe care părinţii i-au considerat că e mai bine acasă", a declarat directoarea Daniela Voinea.

De frica infectării, şi alţi părinţi i-au ţinut acasă pe copiii lor. În Timiş, există deja 10 focare active, dintre care 4 în unităţile de învăţământ. În total, peste 400 de copii au fost confirmaţi cu noul coronavirus. "La finalul unei tabare de ski 21 din 86 de participanţi cu vârsta între 15 şi 17 ani au fost identificaţi pozitiv. Provin din unităţi de învăţământ diferite, au forme uşoare şi nu au necesitat spitalizare", a declarat Cornelia Bubatu, DSP Timiş.

Testele de salivă lipsesc în continuare din şcoli

Vezi și

Marea problemă este că testele de salivă lipsesc în continuare din şcoli. Cu toate acestea, la unele clase se cer în continuare aşa că părinţii sunt nevoiţi să le cumpere din banii lor. "Am decis ca aceştia să le procure singuri şi să le facă de două ori pe săptămână, lunea şi joia le verific în cadrul aplicaţiei Whatsapp sau îmi dau aceştia mesaje cu rezultatul testului", a declarat Delia Florescu, învăţătoare.

Autorităţile speră ca în două săptămâni copiii să aibă din nou teste gratuite. Şcolile vor rămâne deschise până când gradul de ocupare a paturilor destinate pacienţilor Covid-19 depăşeşte 75% la nivelul unui judeţ. În acest moment, in spitalele din ţară sunt internaţi 338 de minori. În total, sunt 1.400 de locuri în sectiile de pediatrie şi terapie intensivă. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Valul 5 loveşte şi în şcoli: mii de elevi s-au infectat deja. Şcolile, în continuarea fără teste rapide