Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un tren care a plecat din Timişoara va ajunge în Mangalia cu o întârziere de 5 ore. Călătorie de aproape 20 de ore

CFR a anunţat că trenul IRN 1992 care a plecat din Timişoara ieri la ora 18 şi trebuia să ajungă în Mangalia azi la ora 9:30 dimineaţa va avea o întârziere de 5 ore. Trenul este estimat să ajungă la destinaţie la 14:30. În total călătorii au petrecut aproximativ 20 de ore.

de Redactia Observator

la 27.06.2024 , 11:37

- arhivă

Principalele cauze sunt avarierea locomotivei după ce a lovit un copac, o defecţiune la un vagon şi lipsa de tensiune, în urma furtunilor.

Trenul a lovit un copac

Un tren care circulă între Timişoara Nord şi Mangalia şi care a plecat miercuri va ajunge la destinaţie cu o întârziere de peste cinci ore. Compania CFR Călători afirmă că această întârziere a fost cauzată de avarierea locomotivei după ce a lovit un copac căzut pe linie, o defecţiuni la un vagon şi lipsa de tensiune în firul de contact, pe un tronson, din cauza furtunilor.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit CFR Călători, trenul IR 1992 Timişoara Nord (pl 17:51) – Mangalia (sos 09:28), cu plecare din Timişoara Nord în 26 iunie, va sosi la destinaţie cu o întârziere semnificativă, de peste 300 de minute.

”Principalele cauze care au condus la această întârziere sunt: lovirea unui copac aflat în gabaritul liniei ce a condus la avarierea locomotivei şi a necesitat schimbarea acesteia; remedierea unei defecţiuni apărute la un vagon; lipsă tensiune în firul de contact dintre staţiile Balota şi Tamna din cauza fenomenelor meteorologice”, a transmis sursa citată.

Reprezentanţii CFR Călători au precizat că, în staţia Feteşti, călătorilor li se va oferi apă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Un tren care a plecat din Timişoara va ajunge în Mangalia cu o întârziere de 5 ore. Călătorie de aproape 20 de ore