Un tânăr a alimentat de 317 lei și a fugit fără să plătească, apoi a provocat un accident. Prahoveanul nu avea nici carnet
Un tânăr din Prahova a alimentat de 317 lei la benzinărie şi a plecat fără să plătească. Ulterior, alături de un prieten, a provocat un accident rutier şi a fugit. Poliţiştii le-au dat de urmă celor doi și i-au condus la audieri.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cum a decăzut litoralul românesc. Nicolae, unul dintre cei importanți investitori, se gândește să se lase de turism după ce a aflat ce taxe îl așteaptă în 2025
Poliţiştii din Vălenii de Munte au efectuat, joi, două percheziţii în comunele Ceraşu şi Măneciu, la domiciliile a doi tineri bănuiţi de furt calificat, complicitate la furt calificat şi conducere fără permis.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, în noaptea de 11 spre 12 decembrie, un tânăr de 27 de ani a plecat dintr-o benzinărie fără să achite contravaloarea carburantului, respectiv suma de 317 lei. În autoturism se mai afla un alt tânăr, de 23 de ani, care ar fi participat la comiterea faptei.
"Ulterior, la data de 12 decembrie, în jurul orei 21,30, tânărul de 23 de ani ar fi produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, părăsind locul accidentului. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că tânărul în cauză nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule", precizează reprezentanţii IPJ Prahova.
După finalizarea percheziţiilor, cei doi tineri au fost conduşi la audieri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰