Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un şofer din Timiş, reţinut după ce l-a înjunghiat în gât pe pasagerul din dreapta. De la ce a pornit conflictul

Magistraţii Tribunalului Timiş au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru tentativă de omor, pe numele unui şofer care ar fi agresat un pasager căruia i-a provocat leziuni ce i-au pus viaţa în primejdie.

de Redactia Observator

la 16.08.2022 , 15:50

Un şofer din Timiş, reţinut după ce l-a înjunghiat în gât pe pasagerul din dreapta. De la ce a pornit conflictul - Facebook

"Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus, luni, începerea acţiunii penale faţă de inculpatul B.A.N. pentru tentativă de omor. În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, duminică, în timp ce conducea un autoturism din localitatea Covaci spre Timişoara, ajungând la sensul giratoriu din proximitatea unei societăţi comerciale de la intrarea în Timişoara, în urma unor neînţelegeri cu pasagerul din dreapta, inculpatul l-ar fi lovit pe acesta cu pumnul în zona piciorului, după care ar fi luat un briceag, l-ar fi deschis şi l-ar fi înjunghiat în zona latero-cervicală stângă supraclaviculară, cauzându-i leziuni ce i-ar fi pus viaţa în primejdie", arată un comunicat al parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, remis, marţi, AGERPRES.

Inculpatul a fost reţinut iniţial, pentru 24 de ore, apoi a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, care a admis propunerea şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările continuă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Stiţi ce măsuri să luaţi pentru a preveni burnout-ul?
Observator » Evenimente » Un şofer din Timiş, reţinut după ce l-a înjunghiat în gât pe pasagerul din dreapta. De la ce a pornit conflictul