Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un interlop drogat şi-a dat toată silinţa să mituiască un poliţist braşovean, mărind de 5 ori suma. Agentul şi-a păstrat onoarea

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au dispus reținerea preventivă a unui inculpat, cunoscut ca membru al clanului lui Amet Metin din Bucureşti, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, în formă continuată.

de Cristian Ionescu

la 04.05.2021 , 12:24

Un poliţist braşovean a rămas de neclintit în faţa mitei unui interlop drogat, care îi oferea din ce în ce mai mult - Profi Media

A început cu mita de la 50 de euro şi a ajuns la 500

Cercetările efectuate în cauză au arătat că inculpatul, în seara zilei de 03 mai 2021, i-a oferit unui agent de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Staţiunii Râşnov, în mod repetat şi în aceeaşi împrejurare, sumele de 50 Euro, 100 Euro, 200 Euro, 300 Euro, 400 Euro şi în final 500 Euro, cu titlu de mită, după ce a fost depistat că a condus un autoturism pe raza aceleiaşi localităţi  şi a fost testat pozitiv la substanţa psihoactivă metadonă, iniţial pentru a nu fi testat, iar apoi pentru a nu i se recolta mostre biologice la Spitalul Orăşenesc Zărneşti şi pentru a nu i se constitui dosar penal pentru infracţiunea de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa substanţelor psihoactive. Poliţistul a refuzat mita şi a denunţat fapta procurorilor.

"Inculpatul va fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov, în cursul zilei de 5 mai 2021, cu propunere de arestare preventivă. Actele de urmărire penală în prezenta cauză s-au efectuat cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie", precizează purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

Articolul continuă după reclamă
Cristian Ionescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Ați ajuns să vă modificați programul zilnic sau traseul pentru a evita orele de vârf?
Observator » Evenimente » Un interlop drogat şi-a dat toată silinţa să mituiască un poliţist braşovean, mărind de 5 ori suma. Agentul şi-a păstrat onoarea