Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un clan de interlopi din Timişoara blochează extinderea unui spital. Clinica ar trebui să se mute într-o clădire de două milioane de euro

La Timişoara, un faimos clan de interlopi blochează extinderea unui spital. Clinica ORL a spitalului municipal ar trebui să se mute într-o clădire modernă de două milioane de euro. Şantierul e însă închis. Familia care deţine un imobil de lângă spital s-a făcut stăpână şi peste curtea clinicii şi împiedică accesul constructorului. Primăria i-a dat în judecată şi susţine că şi-au însuşit un domeniu public.

de Iulia Pop

la 06.08.2022 , 20:26

Pe şantierul din curtea Clinicii ORL a spitalului municipal din Timişoara nu prea mişcă nimic. Aici ar trebui ridicată o clădire cu trei etaje. Proiectul pe fonduri europene e blocat însă de membrii faimosului clan Cârpaci. Asta susţine familia care a dobândit o clădire din vecinătate. Nu au însă şi terenul, spun edilii. Iar pentru că nu au reuşit să îl convingă pe constructor să le dea 200.000 de euro, au închis poarta de acces. E drept, când primăria s-a dus în instanţă, pretenţiile materiale au mai scăzut. La intimidare însă, la doi metri de şantier şi-au instalat grătarul şi masa cu scaune şi susţin sus şi tare că terenul e al lor. Şi că ei sunt victimele.

Timişoara a fost, de-a lungul anilor în centrul unor retrocedari dubioase

Primăria Timişoara a obţinut o ordonanţă preşedinţială ca să intre pe propriul teren, însă instanţa nu a dat titlul executoriu. Noul corp al spitalului trebuie finalizat până în decembrie 2023. "Lipsa unui acces normal înseamnă două lucruri. Fie faptul că lucrările vor fi blocate, iar asta ne duce în riscul de a pierde fondurile europene, fie faptul că vom fi nevoiţi să intram printr-un acces extrem de strâmt de doar 3 metri", a declarat Ruben Lațcău, viceprimar Timişoara.

Vezi și

Deja activitatea spitalului e îngreunată. "În prezent clinica dispune de o singură cale de acces, o singură uşă pe care intră pacienşii, pentru intrnare, consultaţii. Şi personalul, şi aprovizionarea cu mâncare, cu medicamente", a declarat asistenta şefă a spitalului. Pericolul e şi unul de sănătate publică: evacuarea deşeurilor din spital se face prin vestiarul medicilor.

Timişoara a fost, de-a lungul anilor în centrul unor retrocedari dubioase. Celebru este cazul clinicii de Oncologie intrată pe mâna unor familii de romi. După mai multe scandaluri, prresiuni şi chiar şi o tentativă de a se muta în imobilul în care erau trataţi bolnavii de cancer, spitalul a fost nevoit să își caute un alt sediu. Acum, clădirea este de vânzare. În altă parte a orașului, imobilul în care funcţiona secția de Pneumologie și laboratorul Spitalului de Copii a fost câştigat în instanţă de un alt clan. În total, familiile de romi au reușit să pună stăpânire pe 144 de clădiri istorice din oraş. Retrocedările au atras atentia oamenilor legii. În urmă cu aproape zece ani, mai multi angajaţi ai primăriei Timişoara au fost puşi sub acuzare pentru abuz în serviciu.

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Un clan de interlopi din Timişoara blochează extinderea unui spital. Clinica ar trebui să se mute într-o clădire de două milioane de euro