Video Turiştii care s-au rătăcit în Munţii Retezat au fost salvaţi. Au fost găsiţi îngheţaţi şi epuizaţi, la o stână
A fost mobilizare de forţe în Masivul Retezat, acolo unde patru turişti au fost daţi dispăruţi seara trecută. Grupul de tineri s-ar fi rătăcit în drum spre Vârful Piatra Iorgovanului şi ar fi cerut ajutor în jurul orei 20. Salvatorii i-au căutat până după miezul nopţii. Viscolul a întrerupt însă pentru câteva ore misiunea, iar căutările au fost reluate, cu succes, în acestă dimineaţă.
Patru turişti care s-au rătăcit duminică în Retezatul Mic au fost salvaţi luni de echipele de salvamontişti trimise în căutarea lor, grupul reuşind să se adăpostească pe timpul nopţii la o stână situată în zona vârfului Piatra Iorgovanului (2.014 metri).
"Cei trei sunt de fapt patru, doi baieti si doua fete si au fost gasiti de echipele de cautare. Starea lor este relativ Ok , vor fi hidratati si energizati si vor fi coborati in siguranta la baza muntelui de catre salvamontisti", a anunţat Salvamont România, pe pagina de Facebook.
"Turiştii sunt din Bucureşti şi au vârstele cuprinse între 39 şi 43 de ani. Când au fost găsiţi de echipele de salvatori nu au prezentat probleme deosebite de sănătate, dar erau îngheţaţi de frig şi epuizaţi", a declarat, pentru Agerpres, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.
Salvamontiştii le-au oferit turiştilor ceai cald şi ciocolată, iar apoi au început să-i coboare de pe munte spre locul în care aceştia au fost cazaţi. Iniţial, se ştia că din grup făceau parte trei persoane, însă datele au fost actualizate în timpul căutărilor, rezultând că grupul era format din patru oameni.
Căutări îngreunate de viscol
Ştirea iniţială: Trei turiști s-au rătăcit, duminică seara, în Retezatul Mic, în jurul orei 20. În zona de creastă condițiile meteo sunt nefavorabile, fiindcă plouă tare cu tendința de a se transformă în lapoviță și ninsoare. Salvamontiștii acționează pentru găsirea turiștilor, însă căutările lor au fost întrerupte de viscol pe timpul nopţii.
"Acțiune în derulare a salvamontiștilor din Hunedoara pentru salvarea a trei turiști rătăciți în Retezatul Mic între Piatră Iorgovanului și Stănuleții Mari ... Apelul venit prin 112 a fost distribuit Jandarmeriei Montane deoarece persoanele nu prezentau afecțiuni medicale ... În cursul nopții însă, din cauza înăspririi vremii în zona montană, jandarmii au solicitat ajutorul salvamontiștilor ...
La această oră două echipe de salvatori montani acționează în zona indicată, una dinspre Valea Jiului de Vest iar altă dinspre Lapusnicul Mare ... În zona de creastă condițiile meteo sunt nefavorabile. Plouă tare cu tendința de a se transformă în lapoviță și ninsoare", anunță Serviciul Salvamont.
12 salvamontişti au reluat căutările, în trei direcţii
Salvamontiștii spun că cei trei ar fi reușit să găsească o cale de coborâre din creastă și cred că turiștii au descoperit o stână unde să se adăpostească sau au avut haine foarte bune care să le permită să treacă mai ușor peste frigul din noapte.
"Vremea a fost deosebit de urâtă ieri ()duminică - n.r.) în majoritatea masivele montane, vânt puternic cu transport de zăpadă, vizibilitate redusă și nu înțelegem de ce se forțează derularea unor drumeții pe munte și în astfel de condiții", mai transmit reprezentanții Salvamont.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰