Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Trei escroci din Tulcea au strâns peste 1.800 de lei în doar câteva ore, după ce au mințit oamenii că vor să facă un centru pentru copii

Trei persoane sunt cercetate pentru înșelăciune după ce au fost prinse în parcarea unui local din Tulcea în timp ce cereau bani să înființeze o asociaţie destinată copiilor, asociaţie care în realitate nu există. Jandarmii au găsit la cei trei peste 1.800 de lei, informeză Mediafax.

de Redactia Observator

la 31.07.2023 , 15:18

Trei escroci din Tulcea au strâns peste 1.800 de lei în doar câteva ore, după ce au mințit oamenii că vor să facă un centru pentru copii - Shutterstock

Sâmbătă, jandarmii din Tulcea au observat trei persoane, doi bărbați și o femeie, în timp ce abordau trecătorii în parcarea unui local din oraș pentru a le cere bani, sub pretextul înființării unui centru pentru copii.

Persoanele, cu vârste cuprinse între 19 și 23 de ani, cu domiciliul într-o localitate din județul Ialomița, au declarat că au ajuns în Tulcea în aceeași zi cu scopul de a colecta bani în interes personal, folosindu-se de un document cu titlul „Asociația Regională pentru surdo-muți, handicapați și copii săraci”. Acestea au precizat faptul că asociația nu există, iar sumele colectate erau folosite în interes personal.

Asupra celor trei au fost găsiți peste 1.800 lei, iar apoi jandarmii au aflat că unul dintre bărbați nu este la prima abatere, pe numele acestuia figurând mai multe sancțiuni contravenționale pentru apelarea la mila publicului și tulburarea ordinii și liniștii publice. Având în vedere cele constatate, jandarmii au întocmit pe numele celor trei persoane actele de sesizare pentru înșelăciune.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Trei escroci din Tulcea au strâns peste 1.800 de lei în doar câteva ore, după ce au mințit oamenii că vor să facă un centru pentru copii