Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Trei bărbați, săltaţi de mascaţi pentru șantaj și camătă, în Capitală. Au împrumutat sume mari, cu dobânzi de 50%

Rețineri în Capitală, într-un dosar de camătă și șantaj. Trei bărbați sunt acuzați că au împrumutat bani cu o dobândă uriașă și și-au constrâns victima prin amenințări cu violenţa să le plătească sume suplimentare. Polițiștii au descins miercurea trecută la domiciliile suspecților și i-au dus la audieri.

de Redactia Observator

la 27.03.2025 , 12:45

masina de politie, romania, fotografie ilustrativa Trei bărbați, săltaţi de mascaţi pentru șantaj și camătă, în Capitală. Au împrumutat sume mari, cu dobânzi de 50% - Shutterstock | Imagine ilustrativă

Polițiștii au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară și șase mandate de aducere, în București, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj și camătă, informează Mediafax.

Cercetările au început după ce, pe 4 decembrie 2024, polițiștii au fost sesizați de un bărbat cu privire la faptul că ar fi victima unor infracțiuni.

Bărbatul a împrumutat sume semnificative, pentru care a fost obligat să plătească o dobândă de 50%

Articolul continuă după reclamă

Autorităţile au stabilit că, în perioada iulie 2023 - octombrie 2024, persoana vătămată ar fi împrumutat sume de bani, în repetate rânduri, de la un bărbat, în vârstă de 53 de ani, ca ulterior să-i fie solicitată o dobândă de 50% din valoarea fiecărei sume, împrumuturi achitate conform înțelegerilor.

Pe acelaşi subiect

Totodată, în luna octombrie 2024, după remiterea a 12.000 de lei, care reprezentau împrumutul și comisionul aferent, prin întrebuinţarea de amenințări cu acte de violenţă, bănuitul ar mai fi solicitat de la victimă, în plus, 18.000 de lei, drept dobândă.

Întrucât persoana vătămată nu a reuşit să îi remită bărbatului sumele de bani, ar fi cerut mai multe termene pentru a avea timp să facă rost de bani, context în care, în perioada decembrie 2024 - martie 2025, cel din urmă l-ar fi amenințat, în repetate rânduri.

De asemenea, din cercetări a reieșit faptul că, pentru a-și achita datoriile față de suspect, persoana vătămată ar fi împrumutat bani de la alte două persoane, iar pe parcursul acumulării datoriilor, întrucât nu a reuşit să remită banii împrumutați cu dobândă de la doi bărbați, în vârstă de 46, respectiv 68 de ani, ar fi fost constrâns și de către aceştia şi ar fi primit amenințări cu acte de violenţă.

Cei trei suspecți au fost depistați și conduși la audieri, în baza mandatelor de aducere, iar ulterior au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților cu propuneri legale.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ultimele studii arată că 50% dintre angajaţi vor trebui să-şi găsească alt job din pricina AI până în 2030. Credeţi că e posibil?
Observator » Evenimente » Trei bărbați, săltaţi de mascaţi pentru șantaj și camătă, în Capitală. Au împrumutat sume mari, cu dobânzi de 50%