Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Atac masiv al Rusiei asupra Harkovului: o rachetă şi 111 drone, lansate doar noaptea trecută. Ucraina acuză crime de război

Rusia a lansat în noaptea de sâmbătă spre duminică asupra Ucrainei o rachetă balistică şi 111 drone de diferite tipuri, din care forţele de apărare ucrainene au reuşit să doboare 65, într-un atac care a făcut doi morţi şi 35 de răniţi numai în oraşul Harkov, au informat duminică forţele aeriene ucrainene, citate de EFE.

de Redactia Observator

la 30.03.2025 , 13:05

Atac masiv al Rusiei asupra Harkovului: o rachetă şi 111 drone, lansate doar noaptea trecută. Ucraina acuză crime de război - Atac masiv al Rusiei asupra Harkovului: o rachetă şi 111 drone, lansate doar noaptea trecută. Ucraina acuză crime de război - Profimedia

De sâmbătă, ora locală 20:00, şi întreaga noapte, "inamicul a atacat cu o rachetă balistică lansată din regiunea Rostov a Federaţiei Ruse şi cu 111 drone de atac Shahed şi drone-replici de diferite tipuri din direcţiile Milerovo, Kursk, Briansk şi Primorsko-Ahtarsk din Federaţia Rusă şi dinspre Capul Ceauda, din Crimeea", peninsulă ucraineană anexată ilegal de Rusia în 2014, au anunţat forţele aeriene ucrainene pe Telegram.

Atacul aerian ar fi fost respins de ucraineni

"Până la orele 9:30, s-a confirmat că 65 de vehicule aeriene fără pilot de atac Shahed (şi alte tipuri de drone) au fost doborâte în nordul, sudul, estul şi centrul ţării", a adăugat armata ucraineană, adăugând că 35 de drone-replică au fost, de asemenea, "pierdute la nivel local", fără consecinţe negative.

Articolul continuă după reclamă

Atacul aerian a fost respins de aviaţie, forţele de rachete antiaeriene, unităţile de război electronic şi grupurile mobile de foc ale Forţelor Aeriene şi ale Forţelor de Apărare ucrainene. "Regiunile Harkov, Sumî, Odesa şi Doneţk au fost afectate de atacul rusesc", a adăugat armata ucraineană. Între timp, purtătorul de cuvânt al procurorului regional din Harkov, Dmitri Ciubenko, a confirmat că un atac cu dronă asupra oraşului a provocat doi morţi şi treizeci de răniţi, între care cinci copii.

Într-un videoclip postat pe reţelele de socializare, el a declarat că, potrivit datelor preliminare, forţele ruse au folosit vehicule aeriene fără pilot Geran-2 pentru a ataca oraşul. Au fost înregistrate în total şase puncte de impact, unul dintre ele într-o casă privată din districtul Holodnogorskii, sub ale cărei dărâmături a fost găsit trupul fără viaţă al unei femei, şi cinci în districtul Şevcenkivskii, dintre care unul, tot într-o casă privată, a provocat moartea unui bărbat. "Două persoane au murit, una a fost rănită", a scris şeful administraţiei militare regionale, Oleg Sinegubov, într-un prim bilanţ pe contul său Telegram.

Separat, Ministerul Apărării rus a anunţat duminica aceasta că forţele sale au căpătat controlul asupra localităţii Zaporojie din regiunea ucraineană Doneţk după o operaţiune de asalt, transmite Reuters, citată de Agerpres. Satul nu are legătură cu centrala nucleară Zaporojie, care se află în altă regiune. Reuters menţionează că nu a putut verifica din surse independente relatarea ministerului rus.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?
Observator » Ştiri externe » Atac masiv al Rusiei asupra Harkovului: o rachetă şi 111 drone, lansate doar noaptea trecută. Ucraina acuză crime de război