Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Trecutul întunecat al judecătoarei care nu poate justifica 6 milioane de euro. Gabriela Cristina Mazilu, salvată de prescrierea faptelor

Diferenţă uriaşă între veniturile declarate şi averea unei judecătoare de la Curtea de Apel. Agenţia de Integritate susţine că aceasta nu poate justifica peste 6 milioane de euro. În numai 4 ani, ar fi reuşit să ramburseze un credit de 1,5 milioane de euro. Magistratul a mai fost cercetat şi acum 8 ani pentru infracţiuni bancare, însă faptele s-au prescris.

de Redactia Observator

la 11.10.2023 , 19:43

Inspectorii Agenţiei de Integritate susţin că judecătoarea Gabriela Cristina Mazilu nu avea în declaraţia de avere din acest an niciun imobil, teren sau maşină. Nu deţine nici depozite în lei sau valută şi a câştigat anul acesta, în medie, aproape 4.900 de euro pe luna. Adică nu ar depăşi 60 de mii de euro pe an.

Judecătoare nu poate justifica averea de peste 6 milioane de euro

Magistratul nu ar putea justifica însă peste 30 de milioane de lei, aşa că ANI a sesizat comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.

Vezi și

Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către Mazilu Gabriela- Cristina, în perioada exercitării funcțiilor publice.

Pe acelaşi subiect

Augustin Zegrean: O să se facă o expertiză să se vadă cu exactitate cât bani putea să câştige, câţi bani putea să cheltuie.

Dacă ANI a descoperit că e altfel şi dacă comisia aceasta de la Curtea de Apel va vedea diferenţele se poate redeschide dosarul acela. Am încercat să o contactăm pe judecătoare, însă aceasta ne-a transmis că nu apreciază că e oportun în acest moment să exprime un punct de vedere deoarece procedura legală e în curs de desfăşurare.

Gabriela Cristina Mazilu a mai fost cercetată în 2015 de DIICOT, alături de fostul soţ, Relu Aparaschivei, în dosarul creditelor frauduloase luate de VIP uri de la o bancă.

"În perioada 2009 -2010 familia Mazilu - Aparaschivei a incasat pese 5 milioane de euro din împrumuturi acordate fraudulos unor clienţi pe care Relu Aparaschivei îi ducea personal la banca şi care reuşeau, cu ajutorul unor angajaţi implicaţi în schema infracţională să obţina credite de 3 milioane de euro. Banii au fost transferati din conturile băncii direct în conturile a 3 firme controlate de Aparaschivei şi au fost folosiţi ca avans pentru acordarea unor credite şi mai mari, in valoare de aproape 8 milioane de euro", spune Cristina Filip, reporter Observator.

Dosarul, cu un prejudiciu de 43 de milioane de euro, a fost plimbat prin 4 parchete

Anul acesta cazul a fost clasat pentru că faptele s-au prescris.

Augustin Zegrean: O să se facă o expertiză să se vadă cu exactitate cât bani putea să câştige, câţi bani putea să cheltuie.

Dacă ANI a descoperit că e altfel şi dacă comisia aceasta de la Curtea de Apel va vedea diferenţele se poate redeschide dosarul acela. Şi un ofiţer care a fost cercetat atunci alături de judecătoare este acum în vizorul inspectorilor de Integritate.

"Ionut Viorel Nicoreşteanu, angajat al Ministerului de Interne în Direcţia Schengen nu a reuşit să justifice venituri in valoare de peste 200 de mii de euro. Coincidenta sau nu si el a fost cercetat in acelasi dosar cu Cristina Mazilu şi trimis in judecata pentru spalare de bani, constituire de grup infractional organizat, fals in declaratii si complicitate la delapidare cu consecinte deosebit de grave", spune Cristina Filip, reporter Observator.

Şi poliţistul a scăpat de acuzaţii în martie anul acesta.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Trecutul întunecat al judecătoarei care nu poate justifica 6 milioane de euro. Gabriela Cristina Mazilu, salvată de prescrierea faptelor