Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Sunt la un pas să îmi pierd serviciul din cauza lor". Haosul generat de lucrările la Podul Grant dă peste cap traficul şi vieţile bucureştenilor

Lucrările la Podul Grant au adus haos în traficul din nordul Capitalei. De la mijlocul lunii octombrie, de când a fost închis un întreg sens de circulaţie, toate arterele adiacente sunt blocate la orele de vârf.

de Andreea Milea

la 04.12.2023 , 19:58

De dimineaţă şi până spre ora prânzului, zona din jurul podului Grant este complet blocată de maşini. Mii de şoferi stau în coloană pe rutele ocolitoare. "Minunat, minunat. Eu aici locuiesc, e superb. Sunt la un pas să îmi pierd şi serviciul din cauza lor. Asta e! Pentru că întârziem la serviciu foarte mult", spune un şofer. "Poti să pierzi şi două ore. Am făcut şi 4 ore odată pe Uverturii. Întotdeauna trebuie să ai în rezervor cel puţin jumătate pentru că nu ştii cât vei sta în trafic", spune un alt şofer.

Chiar dacă în martie se vor încheia lucrările pe pod, continuă consolidarea pilonilor de susţinere, care va dura până în iunie 2025

Blocajul începe de pe Calea Crângaşi şi este din ce în ce mai greu să înaintezi pe sensul spre strada Turda. Benzile de circulaţie de lângă pod sunt blocate complet iar coloana de maşini se întinde până pe Calea Giuleşti. Şi pasajul Basarab este sufocat de cei 10.000 de şoferi care circulau zilnic pe podul Grant. În această capcană sunt prinse şi mijloacele de transport în comun. Singura şansă de a ajunge mai repede la destinaţie este tramvaiul.

Vezi și

Autorităţile promit că până la finalul lunii martie reparaţia va fi finalizată. Constructorul s-a plâns însă că a avut de făcut lucrări suplimentare. "Am fost nevoiţi să frezăm încă 5 cm de beton. Au dus undeva la un decalaj de aproximativ o lună de zile. Dar constructorul a reusit să lucreze şi în schimburi de noapte", a declarat Marian Bârgău, director Administraţia Străzilor Bucureşti. Până acum, constructorul a folosit 7.000 metri pătraţi de beton. Aici va fi refăcută cu totul infrastructura pentru tramvai iar in această zonă vor fi turnate hidroizolaţii şi două straturi de asfalt.

Chiar dacă în martie se vor încheia lucrările pe pod, continuă consolidarea pilonilor de susţinere, care va dura până în iunie 2025. Investiţia totală se ridică la 65 de milioane de lei. Până acum lucrările au fost realizate în proporţie de 20%.

Andreea Milea Like

Am început cu muzica, am continuat cu dansul şi am ales jurnalismul. Ce au în comun? Zilnic găseşti ceva nou. Cât de mult înseamnă un cuvânt, un moment sau 10 secunde înainte de live.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » "Sunt la un pas să îmi pierd serviciul din cauza lor". Haosul generat de lucrările la Podul Grant dă peste cap traficul şi vieţile bucureştenilor