Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sumă record pentru un loc de parcare, în Drobeta. Un severinean a licitat până a obținut locul de parcare mult dorit, în fața blocului

Se pare că unii dintre severineni sunt dispuși să plătească sume importante, ca să nu-și piardă locurile de parcare din fața blocului. Așa se face că, la una dintre licitațiile pentru locurile de parcare, trei severineni au oferit sume-record pentru un loc de parcare în Drobeta Turnu Severin.

de Alin Ghiciulescu

la 07.09.2023 , 10:15

Locul 1, în parcarea ce se află în zona Crihala Nord, îl ocupă un cetățean care a plătit nici mai mult, nici mai puțin de 15.000 lei, echivalentul a 3.000 euro.

Sume record plătite pentru un loc de parcare, în Drobeta

Locul 2, în aceeași parcare, vecinul de bloc cu suma de 10.000 lei, respectiv 5.000 lei, un alt vecin ce ocupă locul 3 pe podium. Asta, în condițiile în care, în mod normal, licitația pentru un loc de parcare pornește de la suma de 150 lei/an.

Articolul continuă după reclamă

Decizia acestora este cu atât mai surprinzătoare cu cât, în respectiva parcare, în urma licitației, au mai rămas locuri libere. Abonamentul este valabil un an, iar severinenii au achitat către Direcția de Patrimoniu a Primăriei Severin, sumele licitate. De altfel, conform regulamentului în vigoare, anul viitor, sumele pentru aceste locuri de parcare vor rămâne aceleași, o modificare a sumei putând fi realizată abia în 2025. Acestea trei sunt cele mai mari sume plătite de cetățeni de când se organizează licitații publice pentru parcările de reședință.

Alin Ghiciulescu Like
Întrebarea zilei
Vi se pare prea scumpă mobila românească?
Observator » Evenimente » Sumă record pentru un loc de parcare, în Drobeta. Un severinean a licitat până a obținut locul de parcare mult dorit, în fața blocului