Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Sporturile nautice, un nou trend de relaxare. Ce trebuie să ştiţi înainte de a practica un sport de apă

Vremea călduroasă din acest sfârșit de săptămână a dat startul sezonului sporturilor nautice. Fie că aleg să iasă cu paddle board-ul sau caiacul, în România acest sport câștigă tot mai mulți adepți. Iar prețurile pentru închirierea unor astfel de ambarcațiuni sunt pentru toate buzunarele. Ştim cu toţii că liniștea naturii este cel mai bun remediu pentru a uita de zilele stresante de la muncă, din timpul săptămânii. 

de Redactia Observator

la 12.05.2024 , 13:09

Ricardo a încercat sportul pe apă, în urmă cu un an. De atunci, de câte ori are ocazia, se relaxează în mijlocul naturii, pe luciul Lacului Firiza.

Ricardo: De mult am fost atras aşa de sporturile astea nautice şi n-am avut posibilitatea în Baia Mare. Mă simt liber, sunt cu natura, poţi să şi înoţi dacă doreşti.

Caiacul este practicat însă şi la nivel de performanță

Vezi și

Iris si Alexandra fac acest sport de aproape 2 ani, iar libertatea pe care o simt nu poate fi comparată cu nimic. 

Iris, campioană caiac: Mi se pare foarte frumos. Este un sport care te înviorează mult, te pune la mişcare în orice fel posibil, mai ales când stăm câte 2 ore pe apă.

Alexandra, campioană caiac: Am venit în excursie cu clasa, în săptămâna altfel şi doamna antrenor mă întreba dacă nu aş dori să rămân şi de atunci am rămas. În continuare îmi place sportul ăsta, este un sport foarte frumos. 

Aptitudinile joacă un rol important în acest sport

La acestea se mai adaugă multe ore de antrenament petrecute în larg.

Costel Bașa, antrenor caiac: În primul rând, parametrii sunt cei mai importanţi, înălţime, anvergură şi apoi, bineînţeles, cunoştinţe de înot, asta este primordial. 

Rafael, campion caiac: Pe apă, mă simt în largul meu. Parcă toate grijile dispar în momentul în care încep să vâslesc.

În ultimii ani, sporturile nautice au câștigat tot mai mult teren în rândul tinerilor din România. Și acest lucru se vede cel mai bine în cererile magazinelor de specialitate. 

Norbert Damian, administrator magazin: Trendul este în creştere. Sunt de 2 persoane, de o persoană, de 8 persoane am una, mai sunt nişte insule plutitoare care, la fel se pot închiria.

La magazinele de profil, închiriatul unei astfel de ambarcațiuni costă 80 de lei pe zi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Veţi merge duminică la vot?
Observator » Evenimente » Sporturile nautice, un nou trend de relaxare. Ce trebuie să ştiţi înainte de a practica un sport de apă