Ce se întâmplă dacă nu se renumără toate voturile până vineri la ora 14.00. Augustin Zegrean: Mă tem că vor să meargă spre anularea turului 1
Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale, trage un semnal de alarmă cu privire la haosul electoral care ar putea urma după decizia CCR de renumărare a tuturor voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale. Potrivit lui Augustin Zegrean sunt două scenarii după renumerare. 1. Dacă după renumărare se constantă o altă ordine a candidaților în urma unor greșeli umane, tehnice de numărare, atunci NU se repetă scrutinul. Se validează noua ordine a candidaților pentru turul doi. 2. Dacă în urma renumărării se schimbă ordinea candidaților și se depistează frauda electorală, atunci se repetă turul întâi al alegerilor prezidențiale.
Haos după scandalul alegerilor prezidenţiale. Voturile vor fi renumărate în toată ţara şi în diaspora, a decis Curtea Constituţională (CCR). Prin urmare, clasamentul s-ar putea schimba înainte de turul 2.
Augustin Zegrean: "Mă miră, mă surprinde decizia aceasta"
"Mă miră, mă surprinde decizia aceasta. Judecătorii CCR, cred că toți au fost vreodată membri într-un birou electoral, ar trebui să știe că niciun lucru nu este posibil să facă până mâine, chiar nu este posibil”, a declarat Augustin Zegrean la Digi24.
Birourile electorale județene s-au desființat deja, oamenii trebuie căutați și reconvocați, iar nimeni nu știe cine îi va plăti pentru aceste zile suplimentare de muncă, explică Augustin Zegrean.
- Elena Lasconi: "CCR se joacă cu siguranţa naţională! Extremismul se combate prin vot, nu prin jocuri de culise"
- Ludovic Orban: "CCR acţionează ca un instrument politic şi face jocul PSD. Renumărarea voturilor, imposibilă...
- Scenarii după renumărarea voturilor de la prezidenţiale. Ce se întâmplă dacă se schimbă clasamentul voturilor
Întrebat ce ar fi putut sta la baza deciziei CCR, fostul președinte al Curții Constituționale a răspuns: "eu cred că i-a speriat discuția aceea că voturile domnului Orban au fost adăugate la doamna Lasconi. Nu știu dacă e adevărat sau nu, dar Curtea nu poate să știe și trebuie să facă probe pentru asta. Că dacă aceste lucruri s-au întâmplat, chiar au dreptate. Pentru că voturile domnului Orban trebuiau anulate”.
Ce se întâmplă dacă nu se numără toate voturile până vineri la ora 14.00
Întrebat ce se poate întâmpla dacă până vineri la ora 14.00 BEC nu trimite Curții rezultatul renumărării voturilor, Zegrean a avertizat că "lucrurile pot să ducă într-o direcție foarte proastă și nefavorabilă”, deoarece dacă se întârzie alegerea președintelui, nu va mai fi nimeni care să convoace noul parlament pentru constituire.
"Asta e consecința comansărilor. Termenele sunt prea scurte, e greu de manevrat. Nu s-au gândit că se poate ajunge aici. Legislatorul trebuia să prevadă toate consecințele actelor sale”, a afirmat Zegrean.
La întrebarea dacă mai este valabil în acest moment scenariul anulării turului întâi al alegerilor prezidențiale, fostul președinte al Curții Constituționale a răspuns: "Mă tem că acolo vor să meargă. Dacă se dă săptămâna viitoare rezultatul, mai putem face al doilea tur în 8 decembrie? Dacă nu va putea să-și facă campania cel care va pierde, va ataca din nou la Curtea Constituțională, că nu i s-a acordat timpul necesar pentru a-și face campania. Asta ne mai lipsea în situația asta, un conflict între BEC și Curtea Constituțională. Trebuie să se calmeze cu toții și să facă lucrurile cu calm”.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰