Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Soldaţii francezi din România s-au plâns în presa din ţara lor că trăiesc ca pe front. "Mi-a fost mult mai bine în Mali. Sunt dezgustat!"

Soldaţii francezi care conduc misiunea NATO din ţara noastră se plâng că au parte de condiţii ca pe front. Cei 700 de militari cantonaţi în tabăra de la Cincu spun că locuiesc în frig, pe întuneric, au mâncare puţină, iar şobolanii roiesc pe lângă paturile improvizate. De ei ar trebui să se ocupe autorităţile din Hexagon, dar, când acestea vin în vizite oficiale le sunt ascunse lipsurile. Sătui să nu se ia măsuri, mai mulţi soldaţi au arătat unei publicaţii care este de fapt adevărul. 

de Redactia Observator

la 04.11.2022 , 19:45

Sunt imagini din tabăra de la Cincu arătate cititorior de publicaţia Mediapart. Mult gunoi, duşuri insalubre, o bucătărie improvizată şi un meniu extrem de sărăcăcios. Cam aşa se desfăşoară viaţa celor peste 700 de soldaţi francezi, belgieni şi olandezi, care ar trebui să intervină dacă războiul din Ucraina escaladează. Sunt condiţii de front, deşi încă nu au plecat la luptă, s-au plâns mulţi dintre ei. Frigul şi foame le-ar fi cei mai aprigi inamici. Mulți se tem că vor îngheţa mai ales că, în lunile de iarnă, temperaturile pot scădea până la -30°C în Cincu.

Soldaţii francezi s-au plâns că trăiesc în România ca pe front

''Nu mă aflu într-o țară în război, nu sunt nici măcar într-o operațiune, ci într-o misiune de descurajare operațională. Armata noastră se presupune că ar trebui să fie "înfricoșătoare". Armata franceză nu are nimic glorios când o vezi la Cincu, cu picioarele în noroi, cu burta goală,  încercând să sperie Rusia cu camioane blocate în rahat și cu tancuri care trec cu greu prin trecătorile Carpaților.''

Vezi și

Pentru că mâncarea ar fi prea puţină, doar pachetele primite de la familii i-ar salva de la înfometare. Ciorbă și roșii pentru cină, omletă și o bucată de pâine la mic dejun, sunt doar două dintre meniurile care ar trebui să le dea energia necesară antrenamentelor. Pentru că sunt în câmp, şobolanii şi câinii vagabonzi le sunt camarazi în baza amenajată în Poligonul de la Cinci. Iar duşurile folosite în misiuni în Africa au ajuns murdare şi fără să fie dezinfectate. 

Pe acelaşi subiect

''Nu am văzut niciodată o asemenea mizerie. Mi-a fost mult mai bine în Mali. Sunt dezgustat!''

Iar asta ar fi situaţia încă din luna februarie, când au ajuns în zonă primii militari ai Hexagonului. În schimb, oficialii de la Paris văd altfel lucrurile. Nu mai departe de ieri, ministrul Apărării a lăudat mobilizarea în a asigura condiţiile necesare traiului şi pregătirii. 

Sébastien Lecornu, ministrul francez al Apărării: Vreau să salut eficacitatea şi forţa de reacţie remarcabilă a forţelor armate, care la Cincu, de exemplu, am reuşit să extindem facilitatea deja existentă ca să putem să instalăm rapid trupele noastre.   

Comandanţii ar cunoaşte situaţia şi ar fi promis să rezolve problemele. Sunt doar mici neajunsuri, ca de fiecare dată când se mută într-o tabără nouă, ar fi explicat. În plus, ar fi fost nevoiţi să construiască pe baza infrastructurii puse la dispoziţie de statul român, care era aproape inexistentă. Ministerul Apărării de la Bucureşti susţine că tabăra de la Cincu este în administrarea francezilor, aşa că ei trebuie să se descurce. 

În total, 1500 de militari francezi vor ajunge la noi în ţară. Autorităţile din Hexagon au trimis luna trecută 20 de vehicule blindate de luptă, cărora li se vor alătura în scurt timp şi 12 tancuri Leclerc. Doar că, infrastructura le dă din nou bătăi de cap, aşa că podul peste care se ajunge de la Brașov la poligonul Cincu va fi demolat prin implozie, după care va fi refăcut, pentru a putea fi traversat. 

''Responsabilitățile privind camparea, hrănirea efectivelor și asigurarea serviciilor conexe (alimentare cu apă, energie, gestionarea deșeurilor) în locația din Cincu, au fost asumate integral de partea franceză.''

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Soldaţii francezi din România s-au plâns în presa din ţara lor că trăiesc ca pe front. "Mi-a fost mult mai bine în Mali. Sunt dezgustat!"