Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Şoferii români, preferaţi de carteluri pentru a căra droguri în Europa. ”Totul vine de la bani şi naivitate. În parcări se întâmplă toate nenorocirile”

Camionagii români au ajuns să fie cărăuşi pentru cartelurile de droguri în Europa. În fiecare săptămână, autorităţile află că un şofer român a fost prins cărând droguri, ţigări sau migranţi prin alte ţări. Asta pentru că românii ar fi curajoşi şi ieftini. Cer abia câteva sute de euro pe kilogramul de drog transportat. Riscă însă ani grei de inchisoare.

de Andreea Petrescu

la 03.12.2021 , 20:04

Pentru că drumurile lor se intersectează des cu rutele traficanţilor, sunt racolaţi uşor. O spune chiar şeful Direcţiei de Crimă Organizată din IGPR. Iar pentru că România este al treilea transportator din UE, cu peste 30.000 de şoferi, traficanţii au destule opţiuni. 

Adrian Lambrino, director DCCO: Şoferii români au fost depistaţi pe teritoriul Spaniei sau teritoriul Franţei în timp ce transportau cantităţi de droguri, acestea fiind destinate ţărilor din nordul Europei sau din Olanda către Marea Britanie. 

Oamenii nu rezistă tentaţiei când aud de posibile câştiguri fabuloase. 

Vezi și

Şofer: Totul vine de la bani şi naivitate. Sunt două categorii, sunt şi şoferii naivi care sunt ademeniţi sau minţiţi că duc un pachet. În parcări se întâmplă toate nenorocirile, în parcări racolaţi cu bani şi promisiuni de bani mulţi, de câştiguri fabuloase, în termen foarte scurt.

Pe acelaşi subiect

"În parcări se întâmplă toate nenorocirile"

Pe o rută cum este Turcia - Olanda, străinii care transportă heroină şi cocaină cer între 10 şi 25% din cantitatea transportată, preţul de referinţă fiind cel de la Amsterdam, acolo unde este considerată a fi bursa drogurilor. Iar pentru canabis, preţul e între 600 şi 800 de euro pe kilogram. Românii sunt mai puţin pretenţioşi. 

Adrian Lambrino, director DCCO: Preţurile practicate sunt cuprinse între 350 de euro per kilogram, aici fiind vorba de canabis, până la 500 de euro pentru un kilogram de cocaină.

Şoferii de TIR se tem să vorbească. 

Şofer: Nu ştiu, nu mă interesează. Ştiţi cum e, tăcerea e ca mierea. Suntem văzuţi cum suntem, ştie toată lumea. Unde mergem se cam vede după noi, mizerii, prostii.

În ultima perioadă, autorităţile internaţionale au făcut mai multe capturi record de droguri transportate de şoferi români. În luna martie, un şofer român a fost prins în sudul Franţei, în timp ce transporta aproape o tonă de canabis. Maşina venea din Spania şi se îndrepta către Germania iar drogurile erau ascunse printre lăzile cu lămâi. Şoferul trebuie să facă acum cinci ani de închisoare dar şi să plătească o amendă de 1,7 milioane de euro. 

În august, un şofer de 28 de ani din Bistriţa Năsăud a fost răpit în Spania, după ce un coleg de-al lui ar fi pierdut 300 de kilograme de canabis în timpul unui transport. Tatăl tânărului sechestrat, patronul firmei de transport, a anunţat autorităţile, şi le-a spus că traficanţii i-au cerut 750.000 de euro răscumpărare. 

Andreea Petrescu Like

A început ca o joacă în urmă cu aproape 20 de ani și s-a transformat repede în meserie. Undeva pe parcurs a devenit pasiune și chiar o boală pe care nu vreau să o vindec.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Şoferii români, preferaţi de carteluri pentru a căra droguri în Europa. ”Totul vine de la bani şi naivitate. În parcări se întâmplă toate nenorocirile”