Video Sinucidere la metrou. Persoana care s-a aruncat în faţa trenului, la staţia Aviatorilor, este un bărbat de 39 de ani
Încă o sinucidere la metrou! Un bărbat de 39 de ani şi-a pus capăt zilelor în faţa a zeci de călători. O oră s-au chinuit pompierii să-l scoată de sub garnitură. Între timp, la staţia Aviatorilor s-a declanşat haosul, pentru că nu a mai circulat niciun tren, iar oamenii au trebuit să se descurce cum pot.
Ora 14 şi 15 minute. În staţia Aviatorilor se instalează panica. Un bărbat ajunge sub roţile trenului care tocmai intră în staţie. Imediat, pompierii şi medicii ajung la locul incidentului. Din păcate însă, salvatorii nu au mai putut face nimic pentru el.
lct col. Adrian Dinu, ISU Bucureşti-Ilfov: În momentul în care s-a întrerupt energia electrică, am acţionat. Având în vedere distanţa între peron şi tren, n-am avut vizibilitate, n-am văzut persoana. Se afla chiar pe mijlocul vagonului.
Haosul s-a declanşat atât în subteran, cât şi la suprafaţă
Între timp, în subteran, s-a declanşat haosul. Oameni revoltaţi au fost şi la suprafaţă. Sute de călători au fost nevoiţi să se întoarcă din drum.
- Bărbatul care a căzut pe șine în stația de metrou Aviatorilor a murit. Anchetatorii cred că a vrut să se...
- Scene şocante la Spitalul Municipal Hunedoara. O femeie de 59 de ani a murit, după ce s-a aruncat în gol de la...
- Un şofer din Mehedinţi, la un pas să provoace o tragedie: depăşire periculoasă, în acelaşi loc în care un...
- Cel mai mic consum de energie din istorie, în ziua de Paşte. Burduja: "România are un mix energetic flexibil ce...
- Castelul lui Dracula, luat cu asalt de turişti. Copiii au fost întâmpinaţi de Iepuraş şi provocaţi să caute...
"Trebuie să ajungem tocmai până la Republica. Cu ce ajung? E dezastru ce este aici, nu ştiu cu ce ajungem.''
"La Piaţa Unirii, dar cu ce să ajungem nu se ştie.''
Este a doua sinucidere în mai puţin de două luni la staţia de metrou Aviatorilor. La începutulul lunii mai, un bărbat de 44 de ani a fost a recurs la gestul extrem pe aceeaşi magistrală.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰