Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Simulare de incendiu cu degajări de fum şi 9 victime, într-un spital din Mehedinţi. Salvatorii au testat "planul roșu"

Spital cuprins de flăcări, cu degajare mare de fum și victime multiple: acesta este scenariul unui exercițiu menit să antreneze forțele de intervenție și să îmbunătățească viteza de reacție a cadrelor medicale, dintr-un spital din Mehedinţi. De la apelul la 112 şi până la finalizarea misiunii, totul a decurs ca la carte.

de Redactia Observator

la 29.03.2025 , 09:28

Exercițiul de simulare al incendiului și de evacuare s-a derulat la parterul şi etajul spitalului. Scenariul a fost izbucnirea focului, la un salon de la parterul clădirii, cu degajări masive de fum.

După misiunea de recunoaştere, salvatorii au preluat victimele de la echipajele de căutare - salvare, le-au evaluat și le-au acordat măsuri de prim ajutor. S-a elaborat planul roşu de intervenţie, fiind vorba de 9 victime.

Un exerciţiu de intervenţie pentru a preveni tragedii

Vezi și

Prin aceste exerciții, se urmărește instruirea și pregătirea pentru intervenție în situații de urgență a personalului din cadrul spitalului, precum și pregătirea echipajelor de intervenție.

Pe acelaşi subiect

"Este o acţiune binevenită şi ne bucurăm că am fost aleşi pentru acest exerciţiu pentru că ne ajută pe noi ca şi personal medical să reacţionăm", a declarat Anwar Shabatat, reprezentant al Spitalului Municipal Orşova.

"Orice scenariu cu cazuri de cod roşu şi de cod galben este dificil, mai ales dacă intervenţia are loc în condiţii, cum sunt acum, în condiţii de vreme nefavorabilă şi în condiţii de risc, intoxicaţie cu fum, atât pentru personal, cât şi pentru pompieri şi pentru noi", a transmis Eleodor Mihuţ, SAJ Mehedinţi.

Astfel de exerciții vor avea loc și în perioada următoare, pentru a preveni producerea unor situații de urgență, care ar putea pune în pericol viața pacienților sau a personalului medical.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeți că autoritățile responsabile de gestionarea deșeurilor ar trebui trase la răspundere pentru incidentele cu urși din zonele urbane?
Observator » Evenimente » Simulare de incendiu cu degajări de fum şi 9 victime, într-un spital din Mehedinţi. Salvatorii au testat "planul roșu"