Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sfârşit tragic pentru o bătrână de 86 de ani, după ce casa i-a luat foc, în Bistriţa. A fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă

O bătrână de 86 din satul Archiud, judeţul Bistriţa-Năsăud a murit tragic luni, după ce locuinţa sa a luat foc, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

de Redactia Observator

la 30.01.2023 , 16:05

Pompieri Bătrână de 86 ani, decedată după ce casa i-a fost afectată de un incendiu, în Bistriţa - Shutterstock

La caz au intervenit un echipaj de pompieri cu autospecială de stingere şi două echipaje de pompieri voluntari din comuna Teaca, cu autospecialele din dotare.

"Astăzi, 30 ianuarie, în urma unui incendiu izbucnit în localitatea Archiud, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Bistriţa au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări pentru ucidere din culpă şi distrugere din culpă. Din primele date, la anexa unui imobil din localitate ar fi izbucnit un incendiu. De asemenea, o femeie, în vârstă de 86 de ani, a fost găsită în stare de inconştienţă, fiind ulterior declarat decesul acesteia. Poliţiştii vor dispuse necropsia care va stabili cu exactitate cauza decesului. Cercetările sub continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul", a transmis IPJ Bistriţa-Năsăud, potrivit Agerpres.

Flăcările au afectat acoperişul şi tavanul imobilului. Cauza incendiului este în curs de stabilire. 

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Sfârşit tragic pentru o bătrână de 86 de ani, după ce casa i-a luat foc, în Bistriţa. A fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă