Video Sfânta și Marea Vineri Mare din Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri în Vinerea Paştilor sau Vinerea Seacă, ziua morţii şi îngropării Domnului
Astăzi este Vinerea Mare din Săptămâna Mare, ziua morţii şi îngropării Domnului. Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor este o zi de mare doliu pentru întreaga creştinătate, pentru că în această zi a fost răstignit şi a murit pe cruce Domnul Iisus Hristos, spre mântuirea întregii omeniri. Biserica ne aduce aminte de patimile Mântuitorului care ce a fost scuipat, batjocorit și răstignit între doi tâlhari, dar este pomenit şi tâlharul care şi-a mărturisit pe cruce toate păcatele în faţa lui Iisus.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Cu două zile în urmă, în Miercurea Mare, biserica a oficiat denii, slujbe speciale înainte de Paște, iar creștinii au avut de respectat anumite tradiții. În schimb, în Joia Mare, s-a prăznuit spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina cea de Taină, la care s-a instituit Taina Împărtăşaniei (Euharistia), rugăciunea din grădina Ghetsimani şi vinderea Domnului de către Iuda.
Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care a fost răstignit Domnul Iisus Hristos, pentru iertarea păcatelor noastre. Este zi de post negru, în care nu se mănâncă şi nu se bea decât apă. O zi de doliu pentru creştinătate marcată de post negru şi rugăciune, în care bisericile nu oficiază Sfânta Liturghie. I se mai spune Vinerea Patimilor, Vinerea Paştilor, Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă.
Slujba înmormântării Domnului Iisus Hristos
Patimile Domnului sunt numite sfinte, mântuitoare şi înfricoşătoare: “sfinte” pentru că Cel ce suferă este Fiul lui Dumnezeu, “mântuitoare” pentru că şterg păcatele întregii lumi şi “înfricoşătoare” din cauza coordonatelor naturii, care s-au schimbat odată cu răstignirea lui Hristos.
- Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Mare. Tradiții și obiceiuri în Joia Neagră sau Joimăriţa
- Sfânta şi Marea Miercuri din Săptămâna Patimilor. Tradiţii şi obiceiuri în ziua în care Iisus a fost trădat...
- Sfânta și Marea Marți: Iisus i-a pregătit pe ucenici pentru ce urma să i se întâmple. Tradiții în a doua zi...
- Săptămâna Patimilor. Tradiţii şi obiceiuri: de ce e bine să purtăm haine noi de Paşte
Potrivit tainelor bisericeşti, vineri seara se săvârșește Denia Prohodului Domnului, care este ultima treaptă a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa.
Se înconjoară de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf, semn al celor trei zile petrecute în mormânt.
La terminarea slujbei, femeile merg la morminte, aprind lumânări și-și jelesc morții. La sfârșitul slujbei, era obiceiul că preotul să împartă florile aduse, care erau considerate a fi bune de leac. Lumea, în trecut, pleca acasă cu lumânările aprinse pe drum, că să afle și morții de venirea zilelor mari. Ocoleau casa de trei ori și intrând, se închinau, făceau câte o cruce cu lumânarea aprinsă în cei patru pereți sau doar la grindă de la intrare și păstrau lumânarea pentru vremuri de primejdie. În fiecare an, în Vinerea Mare coborâm în mormânt, împreună cu Hristos, pentru ca, mai apoi, să și înviem împreună cu El. Această coborâre și ridicare din groapa morții se face în chip simbolic, prin trecerea pe sub masă aflată în mijlocul bisericii, pe care stă întins trupul mort al lui Iisus Hristos, întipărit pe Sfântul Epitaf.
După procesiunea din jurul bisericii, Sfântul Epitaf este așezat pe Sfanta Masă din altar, unde rămâne până la Înălțare, scrie crestinortodox.ro. Punerea pe Sfânta Masă reprezintă punerea Domnului în mormânt.
Tradiții și obiceiuri din Vinerea Mare
Conform tradiţiei creştine, astăzi se ţine post negru. Pe lângă acesta, sunt numeroase tradiţii şi obiceiuri care se respectă. În Vinerea Mare, credincioşii merg la biserică pentru a se închina şi pentru a trece pe sub masă. Se spune că cine face acest lucru o să fie ferit de rele şi va fi sănătos tot anul. Tot pentru sănătate se spune că cine merge astăzi desculţ prin roua dimineţii va fi sănătos. In popor se crede ca daca ploua in Vinerea Mare anul va fi mănos, iar daca nu, nu va fi roditor. Unii cred ca, daca se scufunda in apa rece de trei ori in acesta zi vor fi sanatosi tot anul.
Femeile nu umplu bors in acesta zi, sa nu se scalde Necuratul in el; nu coc paine sau altceva, sa nu arda mainile Maicii Domnului; nu cos, ca sa nu orbeasca; nu tes, nu torc, nu spala, pentru a nu o supara pe Sfanta Vineri; afuma casa cu tamaie, inconjurand-o de trei ori, in zorii acestei zile, pentru ca ganganiile si dihaniile sa nu se apropie de casa si de pomi.
Copiii adună flori de pe câmp și le duc la biserică.
Slujba Vecerniei din Sfânta şi Marea Vineri la Catedrala Patriarhală
Slujba Vecerniei din Sfânta şi Marea Vineri (14 aprilie) cu scoaterea Sfântului Epitaf (8,00 - 11,00) va fi oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale;
- în intervalul orar 11,30 - 16,50, credincioşii vor avea posibilitatea să se închine şi să treacă pe sub Sfântul Epitaf în Catedrala Patriarhală;
- între orele 17,00 - 20,30 va fi săvârşită Denia Prohodului Domnului şi va avea loc procesiunea în jurul Catedralei Patriarhale cu Sfântul Epitaf.
Sfânta şi Marea Sâmbătă (15 aprilie):
- între orele 8,00 - 12,30, se vor oficia Slujba Ceasurilor, Obedniţa şi Vecernia unite cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare;
- în intervalul orar 13,00 - 19,00, Catedrala Patriarhală va fi închisă pentru pregătirea slujbei de Înviere.
Învierea Domnului - Sfintele Paşti (16 aprilie):
- la ora 00,00, Sfânta Lumină va fi oferită de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ierarhilor, preoţilor şi diaconilor prezenţi în pridvorul din faţa Reşedinţei Patriarhale. Apoi, aceştia vor oferi Sfânta Lumină credincioşilor pe culoarele special amenajate;
- Slujba Învierii va fi săvârşită în exteriorul Catedralei Patriarhale, iar Sfânta Liturghie va fi oficiată ulterior în interiorul acesteia.
În Sâmbăta mare, Lumina Sfântă se aprinde la sfântul Mormânt. Iar candela va ajunge în România mâine seară.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰