Video Sfânta și Marea Marți: Iisus i-a pregătit pe ucenici pentru ce urma să i se întâmple. Tradiții în a doua zi din Săptămâna Patimilor
Astăzi este Sfânta și Marea Marți, a doua zi din Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, prilej pentru credincioși să se pregătească pentru Învierea Domnului. Marţi seară, la denie, se va citi Evanghelia de la Ioan, în care se spune: "Puţină vreme mai este Lumina cu voi. Umblaţi până când aveţi lumină, ca să nu vă cuprindă întunericul. Că cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge" (Ioan 12, 35).
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
După ce luni au fost momente tensionate la Ierusalim, după intrarea Mântuitorului în oraş şi Iisus a răsturnat mesele din temple, s-a declanşat o prăpastie de netrecut între El, cărturari şi farisei, care au facut sfat ca să-l omoare. Aveau loc dialoguri tăioase între ei şi îl tot întrebau cu ce putere face tot ceea ce făcea.
Ei nu puteau să scape de el imediat, pentru că legile lor foarte stricte spuneau că trebuia judecat, dar interpretau legile în aşa fel încât Iisus sa fie omorât. Planul era să îl omoare prin mărturia lui. În Marţea cea Mare, Iisus i-a pregătit pe ucenici pentru ce urma să i se întâmple, prin pilde şi poveţe.
Sfânta și Marea Marți. Ce semnificaţie are această zi
În Marţea Mare din Săptămâna Patimilor Domnului, Sfinţii Părinţi au rânduit să se citească Pilda celor zece fecioare. Aceasta pilda ne prezintă zece fecioare, cinci „înţelepte” şi cinci „neînţelepte”, care se pregătesc pentru nunta.
- Săptămâna Patimilor. Tradiţii şi obiceiuri: de ce e bine să purtăm haine noi de Paşte
- Când va ajunge Sfânta Lumină de Paște în România şi cum va fi distribuită la toate parohiile din țară
- Sfânta și Marea Luni. Tradiții în prima zi din Săptămâna Patimilor
- Deniile 2023 - Când încep Deniile şi ce semnificaţie are fiecare. Calendar ortodox Paște 2023
În Noul Testament, întâlnirea cu Hristos este asemănată unei nunţi. Hristos se numeşte pe sine „mire”, iar Apostolii poarta numele de „prietenii mirelui”. Mireasa lui Hristos este Biserica. În această pildă, Împărăţia cerurilor este asemănată cu zece fecioare, care luându-si candelele, au ieşit în întâmpinarea mirelui. Menţionam că la evrei exista obiceiul ca la căsătorie, mirele să meargă în casa miresei, unde era aşteptat de ea şi de prietenele ei. De aici se plecă spre casa mirelui, iar acolo se organiza ospăţul de nunta. Astfel, prin cuvintele „fecioarele au ieşit în întâmpinarea mirelui”, nu trebuie să înţelegem ca fecioarele au ieşit pe strada, ci doar din încăperea unde se aflau, in mod firesc alături de mireasa, aşteptându-l pe mire.
Pregătirea pentru viaţa de apoi
Mirele întârzie, iar fecioarele adorm. La miezul nopţii, se vesteşte sosirea lui. Fecioarele se trezesc să-l întâmpine. Untdelemnul din candelele celor nebune este pe sfârşite. Fecioarele „neînţelepte” (nebune) vor cere celor înţelepte să le împrumute dintr-al lor. Acestea nu vor, pe motiv ca si candelele lor se pot stinge prin acest împrumut. Astfel, fecioarele nebune merg să cumpere untdelemn. În timp ce ele lipsesc, soseşte mirele. Acesta intră la nunta împreuna cu fecioarele „care erau gata de nunta” si uşa se închide. Vor ajunge si fecioarele nebune, dar vor gasi usa inchisa. Vor striga: „Doamne, Doamne, deschide-ne noua”. Mirele le răspunde: „Adevarat zic vouă: Nu va cunosc pe voi”. Părintele Constantin Galeriu, cercetand originalul grecesc al Noului Testament a gasit interpretarea: „Nu recunosc chipul meu in voi”, deci chipul nostru autentic este in Hristos. Pilda se încheie cu aceste cuvinte: „Privegheaţi şi va rugaţi, ca nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului”. Hristos a dorit ca prin această pilda sa ne descopere importanţa pregătirii în vederea judecăţii de apoi. Candelele aprinse simbolizează faptele bune, care trebuie sa ardă pana la sfarsitul lumii, adică pana la sfârşitul fiecaruia sau pana la Parusie. Flacăra este alimentata de untdelemn. Prin untdelemn, intelegem credinta.
Ea nu se poate împrumută altora, fiind un dar strict personal, scrie crestinortodox.ro. Sfântul Serafim de Sarov susţine ca lămpile goale simbolizează absenta darurilor Sfântului Duh din inima lor. Lumina lor s-a stins din cauza lipsei unei credinţe puternice, care sa se manifeste prin fapte bune. Fecioarele nebune, fără să fi făcut un rau aproapelui, au păcătuit pentru ca nu s-au îngrijit de lumina din suflete. Intrarea in Imparatia lui Dumnezeu este asemenea unei nunti. Pentru acest lucru, Hristos vine ca Mire la Judecata de apoi. Pilda celor zece fecioare este un indemn la o neincetata priveghere: "De aceea si voi fiti gata, ca in ceasul in care nu ganditi Fiul Omului va veni".
Tradiţii şi obiceiuri în Marțea Mare
În Marţea Mare din Săptămâna Patimilor se aspiră, se dă cu mătura, se spală geamuri şi se fac treburile grele pe lângă casă. Marţea Mare este ultima zi în care gospodarii mai pot face treburi pe câmp sau în care se mai spală şi se calcă.
Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare este prilej pentru credincioși să se pregătească pentru Învierea Domnului. Creștinii trebuie să țină post și să-și rânduiască treburile casnice pentru a întâmpina sărbătoarea Paștelui așa cum se cuvine.
În această săptămână sunt respectate mai multe obiceiuri: păstrarea liniştii, postul, nu se fac lucruri importante în gospodărie, se face curăţenie, nu se munceşte la câmp, se fac sau se cumpără haine noi pentru sărbătoare, se taie vitele şi păsările pentru sărbători, împărtăşirea la biserică, iertarea reciprocă între oameni. În fiecare seară, la biserică, se vor oficia Deniile, slujbe prin care credincioşii îl „petrec” pe Hristos pe Drumul Crucii, până la moarte şi Înviere.
Slujbele Deniilor la Catedrala Patriarhală
Săptămâna Sfintelor Pătimiri este marcată în acest an în perioada 9 - 14 aprilie, iar slujbele Deniilor vor începe zilnic la ora 17,00, la Catedrala Patriarhală. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Patriarhiei Române, celelalte slujbe se vor desfăşura astfel:
- Sfânta Liturghie din Sfânta şi Marea Joi (13 aprilie) va fi săvârşită în interiorul Catedralei Patriarhale, începând cu ora 9,30;
- Slujba Vecerniei din Sfânta şi Marea Vineri (14 aprilie) cu scoaterea Sfântului Epitaf (8,00 - 11,00) va fi oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale;
- în intervalul orar 11,30 - 16,50, credincioşii vor avea posibilitatea să se închine şi să treacă pe sub Sfântul Epitaf în Catedrala Patriarhală;
- între orele 17,00 - 20,30 va fi săvârşită Denia Prohodului Domnului şi va avea loc procesiunea în jurul Catedralei Patriarhale cu Sfântul Epitaf.
Sfânta şi Marea Sâmbătă (15 aprilie):
- între orele 8,00 - 12,30, se vor oficia Slujba Ceasurilor, Obedniţa şi Vecernia unite cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare;
- în intervalul orar 13,00 - 19,00, Catedrala Patriarhală va fi închisă pentru pregătirea slujbei de Înviere.
Învierea Domnului - Sfintele Paşti (16 aprilie):
- la ora 00,00, Sfânta Lumină va fi oferită de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ierarhilor, preoţilor şi diaconilor prezenţi în pridvorul din faţa Reşedinţei Patriarhale. Apoi, aceştia vor oferi Sfânta Lumină credincioşilor pe culoarele special amenajate;
- Slujba Învierii va fi săvârşită în exteriorul Catedralei Patriarhale, iar Sfânta Liturghie va fi oficiată ulterior în interiorul acesteia.
Filmul Man of God (Omul lui Dumnezeu) este disponibil în AntenaPLAY. Cu o distributie de succes (Mickey Rourke si Alexander Petrov) și peste 10 premii la festivalurile internaționale, filmul prezintă viața greu încercată a Sfântului Nectarie din Eghina.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰