Video Secretul pentru o salată de boeuf delicioasă. Ingredientul care nu trebuie să lipsească din preparat
Sărbătorile de iarnă fără salată de boeuf nu au aceeaşi savoare. Iar controversele se menţin de la an la an: punem sau nu punem mazăre, folosim maioneză de casă sau cumpărată. Deliciosul preparat festiv este subiect de dispută şi la nivel internaţional: francezii şi ruşii spun că ei au inventat salata de boeuf, iar denumirile diferă de la o ţară la altă.
E vremea salatei de boeuf în toate bucătăriile din ţară. Iar fiecare familie are reţeta ei.
"Fiecare pune ce vrea şi ce poate. Unele gospodine pun chiar şi porumb dulce sau un măr tăiat cubuleţe, alte gospodine nu pun cartofi, altele pun rădăcinoase bine fierte", spune Gina Bradea, blogger culinar.
Una dintre cele mai mari controverse rămâne însă dacă punem sau nu punem mazăre? Ingredientul a împărțit bucătarii români în două tabere.
Secretul pentru o salată de bouef delicioasă
- Spectacol pe cer în prima seară din 2025. Pe cerul României s-a putut observa aurora boreală
- Atenţie la apelurile necunoscute din străinătate. Ce puteţi risca dacă sunaţi înapoi
- Reacţia unor turişti din Filipine, veniţi în Bucureşti, atraşi de legendele cu vampiri: E prima dată când...
- Un şofer a scăpat ca prin minune, după ce maşina sa a fost străpunsă de un parapet metalic. Tragedie evitată...
- Familie din Malta, impresionată de vizita în Bucureşti. Ce i-a lăsat cu gura căscată: "Pare special"
"Eu o fac simplă aşa cum o făcea mama: legume - morcovi, cartof , partea acida o punem din gogoşari şi castraveţi şi neapărat pulpă de vită. Mie îmi place şi mazărea, îi pun şi mazăre . E mereu o controversă se pune, nu se pune eu zic că este după bunul plac", spune Alexandru Sautner, chef.
Deşi reţeta iniţială, dar şi denumirea "de boeuf" arată clar că un ingredient obligatoriu este carne de vită, mulți români preferă carnea de pui sau de curcan. Iar alții merg pe varianta vegetariană. Există, însă, câteva reguli de la care nu se abate nimeni.
"În niciun caz cu maioneză cumpărată. Haideţi totuşi să o facem acasă, gustoasă, curată cu ingrediente cât mai naturale", spune Gina Bradea, blogger culinar.
"Când fierbeţi cartoful eu vă sfătuiesc să fierbeţi în coajă pentru că altfel cartoful absoarbe prea multă apă şi atunci devine puţin făinos aşa", spune Alexandru Sautner, chef.
În lume, salata de boeuf este cunoscută sub mai multe denumiri: salata Olivier, a la russe, salată de cartofi, salată franţuzească sau albă. Şi degustarea ei este mereu o sărbătoare.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰