Video Secretul încondeierii ouălor de Paști, dezvăluit în inima Brașovului. Magia se întâmplă la final
Paștele ne bate la ușă, iar în inima Brașovului, tradiția prinde viață. La atelierul gratuit de încondeiat ouă, zeci de participanţi şi-au creat cele mai frumoase modele. Sub atingerea delicată a peniței, ouăle au prins culoare şi s-au transformat în adevărate bijuterii pascale, pline de simboluri și nuanțe care au încântat toate privirile.
Acesta, de exemplu, e un model de coarne de berbec. Apoi, mai apare modelul cu spic de grâu. Sau valurile, care sunt suişuri şi coborâşuri în viața de zi cu zi.
Sunt doar câteva dintre modelele care au prins viață în mâinile iscusite ale celor care au trecut, în acest weekend, pragul atelierului de încondeiat ouă de lângă Piața Sfatului din Brașov. După ce și-au ales desenul preferat, participanții au luat condeiul în mână și au dat frâu liber imaginaţiei, ghidați pas cu pas de meșterii pricepuți care le-au împărtășit toate tainele artei tradiționale.
"Este o noutate. Nu am cuvinte. Trebuie să punem suflet, emoție, dăruire şi trebuie să îţi placă. Trebuie să ai foarte multă răbdare'", mărturisește o participantă.
Atelier gratuit de încondeiat ouă, în Brașov
După ce contururile prind formă, fiecare ou intră în baia de culoare. Magia se întâmplă la final: ceara se topește la flacără, iar desenul, ascuns până atunci, se dezvăluie spectaculos, perfect în locurile unde culoarea n-a pătruns. "Încercăm de la zero. Oul este fiert pentru cine încearcă pentru prima dată, golit pentru cine are experienţă şi se toarnă ceară peste. Noi vrem să reînviem tradiţia şi am încercat pe cât posibil să fim fideli obiceiului pe care îl ştim. Dar ce am învăţat de la bunicii noştri, am încercat să reproducem", spune Teodora Cotigă, organizator atelier de încondeiat ouă.
Toate materialele au fost oferite gratuit de organizatorii atelierului. De la ouă și condeie, până la culori și ceară, participanții au avut totul la îndemână pentru a-și transforma inspirația în artă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰