Dezastru cu 3 morți pe DN 1C, în Cluj. Au rămas blocați într-un microbuz, după impactul cu un camion
Accident fatal pe o șosea din Cluj. Trei oameni au murit după ce un microbuz și un camion s-au făcut praf pe DN 1C Baia Mare - Dej. Impactul a fost atât de puternic încât vehiculul în care se aflau cele trei victime a fost arucat de pe șosea și s-a răsturnat într-un șanț. Oamenii au fost scoși morți din mașină.

Potrivit unui comunicat de presă, în urma coliziunii au rezultat opt victime, dintre care trei încarcerate. Deși medicii au efectuat manevrele de resuscitare, niciunul dintre cei trei nu a supraviețuit impactului.
Dezastru cu trei morți pe șosea
"Echipajele au descarcerat trei victime aflate în microbuz, mai exact o femeie și doi bărbați. Din păcate, cu toții prezintă leziuni incompatibile cu viața. Până acum, alte patru persoane primesc îngrijiri medicale", au transmis autoritățile.
O femeie, un copil de aproximativ un an și trei bărbați au fost transportați la spital. Cu toții au fost în permanență conștienți și cooperanți.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰