Video Se dă startul primei croaziere pe litoralul românesc în vreme de restricţii: O mie de persoane se pot plimba cu iahtul
De Paşte, distracţia se mută de pe nisip pe mare. La finalul acestei săptămâni se dă startul primei croaziere de pe litoralul românesc. Primul super iaht din ţara noastră, care poate găzdui o mie de persoane, va face câte două plimbări pe zi. Cine îşi doreşte, in schimb, o experienţă mai intimă are la dispoziţie o plimbare cu velierul.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cum a decăzut litoralul românesc. Nicolae, unul dintre cei importanți investitori, se gândește să se lase de turism după ce a aflat ce taxe îl așteaptă în 2025
Pare că suntem pe o insulă exotică, la o petrecere fastuoasă. Ne-am aventurat, însă, în largul Mării Negre, la bordul unei nave care e gata să-şi întâmpine oaspeţii începând de vineri.
Adrian Sasu, general manager: "Este un concept unic în România, pornit acum trei ani. Este un iaht catamaran făcut la comandă în Turcia. L-am făcut în primul rând pentru a aduce un plus litoralului românesc, pentru a atrage de ce nu inclusiv turişti străini".
Conceput iniţial ca un club pe apă, vasul s-a adaptat vremurilor. Momentan funcţionează ca o terasă şi oferă doar plimbări pe mare, timp în care oaspeţii sunt răsfăţaţi cu mese delicioase şi evenimente speciale.
O astfel de croazieră va dura aproximativ patru ore şi jumătate, iar turiştii vor avea parte de tot felul de surprize. De la imagini spectaculoase la apus şi până la cockteiluri personalizate.
- Iaht de lux pentru turiştii români de Paşte: Experienţă unică pe litoralul românesc
- Românii sunt în căutarea cadourilor de Paşte. Ce cuprinde lista de cumpărături şi cât sunt dispuşi să...
- Preotul Vasile Ioana, interviu exclusiv pentru Observator: "Săptămâna asta, să fim cu Biblia pe noptieră şi să...
George Petcu, barman: "Vom avea şi foarte multe băuturi şi fără alcool pentru că vom avea şi copii la bord şi folosim numai ingrediente proaspete şi mai ales pe bază de fructe proapsete. Acum facem o băutură alcoolică pe bază de gin cu căpşuni".
Olivia Stanciu, manager evenimente: "Vom avea în fiecare zi câte un eveniment, iar sâmbătă vom avea două, unul la prânz şi unul seara.
Iahtul are o capacitate de 1000 de persoane, câteva sute au loc pe fiecare dintre cele trei punţi. De atmosferă se vor ocupa DJ renumiţi din ţară.
Croaziere de lux în vreme de restricţii
Adrian Sasu, general manager: "Au început deja de o săptămână să sune telefoanele şi să fim abordaţi inclusiv pe reţelele de socializare. Cred că pentru minivacanţa de 1 Mai vom fi fully booked".
Croazierele de lux vor respecta toate restricţiile valabile în pandemie şi va funcţiona doar cu 70% din capacitate.
"Am ales în primul rând pentru atmosfera relaxantă pe care ţi-o oferă, plimbarea în larg şi pentru că nu am mai avut parte de aşa ceva".
Rămânem tot pe mare, unde şi velierele mici fac pregătiri pentru a plimba turiştii.
Adrian Pădineanu, skipper: "Vremea va fi frumoasă, vom avea vânt puţin, atât cât trebuie pentru un velier. Va fi şi soare. O ieşire până aproape de radă, apoi trecem pe la cazino putem să mergem în unul din golfuleţele create să ancorăm acolo".
"Multă bucurie, ne place, linişte, mai ales când navigi cu vele... e o experienţă unică".
Ambarcaţiunile sunt disponibile din Portul Turistic Tomis şi se pot închiria fie pentru câteva ore, fie pentru cel puţin o noapte.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰